UTA Arad

Iarnă cu două cantonamente pentru UTA? Sorian nu mai vine la reunire





Încetul cu încetul, utiștii repornesc „motoarele” în noul an, unul ce i-ar putea aduce o mult dorită promovare în Liga 1. Arădenii au terminat prima parte a stagiunii pe locul 3, la două puncte în spatele liderilor FC Baia Mare și CSM Râmnicu Vâlcea. Cum moroșenii au mari probleme și – probabil – vor funcționa în sistem de avarie la primăvară, iar urmăritoarele, cu excepția Mediașului, nu sunt prea convingătoare, „alb-roșii” par a avea un culoar favorabil spre elita fotbalului românesc.

„Bateriile” se încarcă la Moneasa, pentru partea tehnico-tactică se trece granița

Dacă juniorii clubului s-au apucat deja de treabă sub comanda lui Cristi Păcurar și Cristi Todea, pe 11 ianuarie „Bătrâna Doamnă” se va reuni în formulă completă. Pe lângă antrenamentele de reacomodare cu efortul, zilele săptămânii viitoare sunt rezervate și analizelor medicale, respectiv obținerea vizelor medicale. Cel mai probabil, utiștii vor demara pregătirea pe sinteticul de pe „Șega”, urmând ca pe 16 ianuarie să se plece în primul cantonament al iernii. „Urcăm o săptămână la munte, pentru partea fizică a pregătirii. Pe 20, cei de la Elore Bekescsaba, din prima ligă maghiară, sunt dispuși să ne găzduiască pentru un meci de verificare, rămâne de văzut dacă stafful tehnic va dori să întrerupă cantonamentul de la Moneasa pentru o călătorie în Ungaria. Pe 27 ianuarie întâlnim Pîncota, iar pe 30, pe Crișul Sîntandrei. Între 1 și 12 februarie, intenționăm să efectuăm un al doilea stagiu de pregătire în străinătate. Avem variante din Turcia, Ungaria, dar cea mai bună pare a fi cea din Croația. În mare parte, depindem de adversarii pentru 4-5 amicale”, ne-a mărturisit Codru Grădinariu, directorul general al „alb-roșiilor”. Ultima partidă de verificare a „textiliștilor” va avea loc pe 20 februarie, în compania bihorenilor de la Luceafărul.

Sorian, ca și plecat

Dacă la capitolul achiziții utiștii staționează deocamdată, totul aflându-se la faza tatonări, în dreptul „divorțurilor” certe apare numele lui Alexandru Sorian. „S-a discutat cu fotbalistul, mai rămâne să semnăm rezilierea contractului. Ne-a spus clar că dorește să plece, nu-l putem ține cu forța. Îi mulțumim pentru colaborare și-i urăm multă baftă la viitoarea echipă”, a adăugat Grădinariu. Sorian a venit cu pretenții de titular la UTA, dar nu a reușit să se impună în centrul unei linii mediene, unde Chindriș i-a avut mai mereu alături pe juniorii Jorza, Tănase sau Dobrean.

vasiVasi, doar prin trecere la Arad?

Unul dintre vârfurile generației 1997-1998 crescute de Cristi Păcurar și Francisc Tisza a revenit în această iarnă din Anglia și, deocamdată, se pregătește alături de colegii săi. Manchester City nu i-a mai prelungit înțelegerea lui Emanuel Vasi, care – însă – nu prea are de gând să rămână acasă. Se vorbește despre o plecare a mijlocașului central ofensiv în Italia, impresarul Cătălin Sărmășan având mai multe contacte cu mai multe grupări din Peninsulă. Oricum, fotbalistul de 18 ani, pune mare preț și pe studii, pe care ar dori să și le continue în afara țării. Pe de altă parte, cel puțin teoretic, Vasi i-ar ajuta pe „textiliști”, în sensul că ar fi profilul de mijlocaș cu valențe ofensive lângă Chindriș și e și junior.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button