Japonezul Murakami și alți patru juniori de la „republicani” A, singurele noutăți ale UTA-ei la reunire? Ignea vine la discuții

Vacanța fotbalistică a echipei fanion a Aradului ia sfârșit luni dimineața. Pe arena „Motorul”, Roland Nagy, Cristi Todea, Cristi Păcurar și Sebastian Huțanu vor avea un prim contact cu elevii lor în noul an, urmând să le prezinte programul pentru zilele ce urmează. Timp de 4 zile, „alb-roșii” se vor pregăti pe plan local, în paralel urmând să treacă și pe la medicul sportiv. Pe finalul săptămânii viitoare se pleacă în cantonament, la Moneasa, până pe 23 ianuarie. Printre partenerii din amicale se numără Șoimii Pîncota, Crișul Sântandrei, Szeged sau Luceafărul Oradea, dar Codru Grădinariu și Claudiu Drăgan vor perfecta și alte partide în zonă odată ce s-a decis să se renunțe la varianta cu un al doilea stagiu de pregătire în străinătate.

ousmaneCine nu mai intră în calcule?

Cu mici excepții, toți fotbaliștii aflați sub contract cu UTA ar trebui să participe la prima întâlnire din 2016. Nimeni nu a anunțat că întârzie, așa că primul antrenament al iernii s-ar putea desfășura în formulă completă. E deja bineștiut faptul că la Sorian și Ousmane se va renunța (inclusiv la cererea fotbaliștilor), în timp ce situația lui Flavius Cuedan, care și-a încheiat de câteva zile socotelile cu Pîncota, e incertă. De asemenea, trebuie clarificate și situațiile lui Erich Wild și Adrian Suslak, fotbaliști care și-ar dori mai mult de la stagiunea de primăvară decât prezențe constante la UTA II.

Șanse pentru Murakami

Cel mai bun fotbalist al „satelitului” din Liga a IV-a în tur e pregătit să-și joace șansa și la prima echipă. Japonezul Gentaro Murakami e în Arad de vineri, iar luni ar trebui să fie prezent la reunirea de pe „Motorul”. În toamnă, mijlocașul ofensiv de 23 de ani s-a remarcat prin viteză și tehnică, dar mai ales printr-o determinare ieșită din comun la UTA II, pentru care a și marcat 9 goluri. Probabil, asiaticul va fi integrat în programul primei echipe, urmând ca ulterior tehnicienii să dea un verdict în privința lui.

lazarSânge proaspăt de la juniori

Față de tinerii care s-au antrenat constant cu Botiș et. comp în tur și care au și debutat în Liga a 2-a, antrenorii „Bătrânei Doamne” au decis să  mai conteze, cel puțin în prima fază a pregătirii, și pe fundașii Denis Lazăr și Iulius Dinculescu și mijlocașii ofensivi Paul Copaci și Victor Prună. Rămâne de văzut dacă toți vor și urca la Moneasa, un mare semn de întrebare existând în dreptul lui Prună, care revine după o perioadă în care a stat pe tușă din pricina unor probleme de sănătate.

Discuții cu Ignea

În toate ieșirile sale publice, Alexandru Meszar a susținut că UTA nu va face transferuri răsunătoare în această pauză competițională, mai ales că obiectivul clubului nu se schimbă și anume accederea în play-offul ligii secunde. Sigur, dacă echipa poate duce până la capăt lupta pentru promovare, conducerea clubului va susține cum poate mai bine acest demers, însă e greu de crezut că se va umbla prea mult la lot. Probabil, vor sosi maxim unul-doi jucători, iar numele lui Alin Ignea e cel mai cald în acest sens. Din informațiile noastre, mijlocașul central aflat în „divorț” cu FC Baia Mare a fost chemat la discuții chiar luni dimineață, nefiind exclus ca el să facă și un prim antrenament cu arădenii.

Facebook Comments
0
0

Niciun comentariu


  1. Sa dea Dumnezeu ca MURAKAMI , sa fie foarte util echipei UTA. pt. a ajuta sa se califice in dura batalie a play-off si de ce nu PROMOVAREA !!!.

    0

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.