Fotbal judetean

Răzvan Cadar e noul șef al arbitrilor arădeni: „Comisie de 7 membri, proiectele bune începute de Claudiu Tripa vor fi continuate”





Cum era de așteptat, cu 5 voturi pentru și o abținere, membrii Comitetului Executiv al Asociației Județene de Fotbal, a aprobat în ședința din această dimineață schimbarea șefului arbitrilor arădeni. Claudiu Tripa își încheie mandatul, iar în locul său vine Răzvan Cadar. În principiu, conducătorii cluburilor din fotbalul județean au acuzat în special faptul că în ultima perioadă „fluierașii” au dat dovadă de prea multă aroganță, venită pe fondul unor prestații mai puțin reușite din partea unora.

Tripa: ” Reflexele de modă veche ale unora și-au făcut simțită prezenta din ce în ce mai mult în ultima perioadă”

Imediat după votul din CEX, Claudiu Tripa a postat un mesaj de rămas bun pe site-ul Comisiei Județene de Arbitri, în care le mulțumește colaboratorilor săi, dar trimite și „săgeți” către conducerea AJF. Iată ceea ce a avut de spus de acum fostul șef al arbitrilor arădeni:

tripa”Dupa un drum de aproape 6 ani cu multe greutăți și satisfacții a venit vremea să vă mulțumesc pentru efortul pe care l-ați depus pentru a crește performanța și credibilitatea arbitrajului arădean. Aș vrea să adresez un cuvânt de mulțumire celor care măcar pentru o perioadă au făcut parte din echipa noastră de conducere și toată recunoștiința colegilor și prietenilor mei:  Adrian Apătean, Emil Arsa, Emil Cristea, Florin Dumitru, Doru Herțeg și Cornel Tiulea, care au făcut tot ce le-a stat în putință ca lucrurile să funcționeze cât mai bine, iar noi să ne simțim ca o echipă. Din păcate, independența comisiei de arbitri este acceptabila doar pe hârtie, în statute și regulamente. În realitate, ea deranjează foarte mult. Reflexele de modă veche ale unora și-au făcut simțită prezența din ce în ce mai mult în ultima perioadă. Refuzul nostru categoric de a vă delega, suspenda sau schimba de la jocurile la care ați fost trimiși la comanda sau după bunul plac al celor carora nu le plac ochii voștrii, a fost considerat un afront de neiertat și până la urma a dus la acest deznodământ. Mai vechile teme precum aroganța, creșterea nejustificată a baremelor sau acordul nostru de a permite jucătorilor activi să și arbitreze , au fost picături care au umplut paharul.

Felicitări celor care de-a lungul timpului prin prestațiile lor internaționale, din Liga 1, 2 sau 3 au făcut să se vorbească frumos despre arbitrajul arădean și jos pălăria în fața celor care au dus greul în campionatele județului Arad, au făcut posibil să se joace în condiții corecte în toate localitățile și, în primul rând, au facut posibil ca, campioanele județului să fie stabilite doar pe terenul de joc.

Vă urez în continuare un an foarte bun, satisfacții cât mai mari în arbitraj și mai presus de orice rămâneți demni în viață cu orice risc! Merită”.

Cu prietenie, Claudiu T

Cadar: „Să creștem credibilitatea arbitrajului arădean și aria de selecție”

Noul președinte al Comisiei Județene de Arbitri Arad are 35 de ani, este căsătorit și are un băiețel. S-a lăsat de fotbal de tânăr, la 19 ani, punând studiile pe primul plan. Junioratul l-a  făcut la Vagonul, apoi a mai evoluat la FC Arad și FC Telecom Arad. În 1996 a devenit campion national de juniori C cu echipa (antrenor Ștefan Gal, într-o generație din care a mai făcut parte Varga, Cherecheș, Petruț, Țițca sau Petre),  în eșalonul trei l-a avut antrenor și pe Ionuț Popa, pentru ca în anul 1999 să-și pună ghetele în cui. În arbitraj intrase în 1996, pentru ca între 2005 și 2013, anul în care a ieșit din activitate, să facă conducă și meciuri de Liga a 3-a.

Acum preia frâiele în arbitrajul arădean într-o perioadă destul de complicate, urmâmd să facă și destule schimbări de efectiv la nivel de conducere. „Țin să le mulțumesc conducerii AJF pentru încrederea acordată. Sper să reușesc să realizez tot ceea ce-mi propun în noua postură. Acum, la cald, ca prime priorități ar fi creșterea credibilității arbitrajului arădean și atragerea tinerilor, băieți și fete, spre arbitraj. E foarte important să avem o arie de selecție mare pentru a apela și a-i promova mereu pe cei mai buni. Probabil, într-o săptămână, maxim două, o să-mi fac și echipa cu care aș vrea să colaborez în fruntea Comisiei. Atât pot să spun acum că vor fi 7 membri, dintre care doi-trei ar putea rămâne din vechea structură, ca și garanție a faptului că proiectele bune începute de Claudiu Tripa vor fi continuate”, ne-a declarat Răzvan Cadar, unul dintre apropiații celui mai bine cotat arbitru arădean, Ovidiu Hațegan.

În altă ordine de idei, să spunem că ședința de azi a Comitetului Executiv al AJF a fost prima în noul sediu, de la Patinoarul Arad, care va fi inaugurat pe finalul lunii.

 









Un comentariu

    1. Cadar este pus în funcție….pe axa…..PNL…! Doar a fost un fel consilier al senatorului Cristina, iar acum sunt subordonați lui…..Falca….doar vin alegerile locale în iunie……

      0
      0
    2. Tamsa taci…!!! tu esti in plop si plopu in aer…!!! ca si la..fotbal….tot vorbesti pe aici si in afara ca te semnezi….nu e nimic de tine…!!!

      0
      0
  1. Cum se poate ca un arbtru tinar care a arbitrat pina la nivelul, ligii a3a
    si acolo foarte putin, sa ajunga seful arbitrilor aradeni fara sa treaca
    prin etapa de „OSERVATOR DE ARABIRII”…???
    Care este EXPLICATIA..???
    Ce parare au arbitrii mai, in virsta…???
    Ce se va intimpla cu arbitrajul aradean…???

    0
    0
    1. …dar cine a spus ca Tripa a fost observator de arbitri inainte de a deveni presedintele CJA?!?
      Nu se specifica ca noul presedinte sa fi fost observator de arbitri.DA intradevar sa fi fost arbitru EVIDENT.

      0
      0
  2. spionu semneazate si tu si dupa mai iti dai cu parerea despre mine .am vrut sa scriu ca a fost de pnl cum cura a fost de pd-l .in ziua de azio din pacate a ajuns sa faci treaba doar daca ai relati politice .indiferent ca este vb de sport sau altceva

    0
    0
  3. Din ceea ce stiu, dl Tripa a arbitrat si la divizia B, vad ca dl Cadar nu a trecut de divizia C ( nici macar ca si jucator). Ma tot mir, de ce un tip ca dl Mircea Axente nu a fost luat in seama ?. Il avem pe Dl Hategan, dar dansul e singurul arbitru aradean de valoare, e mai degraba exceptia de la regula. Dl Cadar ne spune optiunea dansului : „…creșterea credibilității arbitrajului arădean și atragerea tinerilor, băieți și fete, spre arbitraj…”. Asta inseamna ca cei care au arbitrat, pina acum, nu au fost credibili, sau au avut credibilitate redusa Unii tineri, care acum incep arbitrajul, au nevoie de 5-8 ani, pina sa faca ceva, probabil ca pina atunci dl Cadar se va baza tot pe cei fara credibilitate. Punerea in functii obstesti , pe criterii politice ( vad ca fiecare , fosti sau actual, sind „arondati” politic, este o greseala, valoareaq in arbitraj, nu lipitura politica este importanta. Doresc succes noii conduceri, care, dupa umila mea parere, va avea mari dificultati, la Judet I sau II sint multe pasiuni,sint destule contestari, si subiectivism. Eu unul voi zice ca Dl Cadar a facut treaba buna , daca va readuce arbitrajul aradean in Liga B sau prima liga. Altfel, va fi „aceiasi Marie, cu alta palarie „

    0
    0
    1. Din ce știu, Claudiu Tripa a arbitrat câțiva ani chiar și la Liga I. Are chiar și o semifinală de Cupa României în palmares.

      0
      0
  4. Sper sa nu supar, pe nimeni, dar am auzit un banc bun cu si despre arbitri :
    Un jucător de fotbal îl intreabă pe arbitru după meci:
    -Ce mai face câinele dumneavoastră?
    -Care câine? Eu nu am nici un câine
    -Cum? Orb şi umblaţi fără câine?

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button