Alte sporturi

Țăcăneala jurnaliștilor + Galerie FOTO





13 jurnaliști arădeni s-au întâlnit sâmbătă dimineața la o nouă ediție a Cupei Presei la tenis de masă. Organizator, ca de fiecare dată, Călin Moga de la Livearad.ro.

A lipsit sarea acestui fel de competiție, Anela Freer, ocupată sâmbătă cu alte treburi, a fost prezent în schimb piperul, adică Grațiana Leucuța de la Radio Joy FM Arad, debutantă, dar și debordantă în puținele partide pe care le-a jucat. Fiind singura reprezentantă a sexului frumos, Grațiana a trebuit să evolueze împotriva băieților și nu s-a făcut de râs. Norocul bărbaților a fost faptul că inimoasa mea colegă a trebuit să participe în aceeași dimineață la un alt eveniment, părăsind sala meselor de tenis doar după o oră. Cutia de ciocolată primită a reprezentat o răsplată pentru curajul ei de a se prezenta.
Laude i se cuvin și prietenului meu Viorel Muscă, reprezentantul sportarad.ro, pentru lipsa de ezitare de a participa atunci când, l-am invitat, el fiind în acel moment la un bancomat din zona UTA.Viorel a reprezentat sprijinul moral pentru mine, fiind amândoi aproape de aceeași vârstă.
Competiția a fost dominată, totuși de generația tânără, Denis Cicortaș de la Glasul Aradului, câștigătorul acestei ediții, Sorin Surugiu, de la Jurnalul Arădean, medaliat cu bronz, Vlad Albotă de la Glasul Aradului, ocupantul locului al IV-lea și subsemnatul de la Radio Joy Fm Arad, un boșorog ce s-a infiltrat pe treapta a doua a podiumului printre mânji.
Alături de Călin Moga, organizatorul întrecerii, au mai participat: Dani Lazăr, de la Aradon.ro, secretarul Cupei Presei, Marius Herța de la Sportsin.ro, Bogdan Cioară de la Libertatea, Florin Coita de la Reporterarădean.ro și Ciprian Malița de la Aradon.ro.
Premiile au constat în diplome acordate de CSM Arad și palete de tenis de masă oferite ca de fiecare dată de magazinul Selgros.
Cei 13 competitori mulțumesc CSM-ului Arad pentru punerea la dispoziție a sălii de tenis de pe str. M. Eminescu , dar mai ales doamnei tenisului arădean Magdalena Leszay pentru răbdarea de a ne ajuta timp de aproximativ 4 ore, dânsa fiind și arbitru și secretar și furnizoare de mingi si responsabilă cu disciplina.

galerie FOTO

Ioan Hamza









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button