Fotbal judetean

Puncte direcționate în 12 minute: Victoria Felnac – Păulișana Păuliș 3-0





Ca și în amicalul cu Ineul, Păulișana a stat în picioare o repriză, ba chiar a pus și probleme în atac, pentru ca apoi să cedeze total inițiativa. În ultimul sfert de oră, VI-FE a valorificat și pe tabelă plusul din joc.

Partida nu a fost foarte spectaculoasă, miza ridicată punându-și amprenta în special pe prestația gazdelor. „Prima repriză a fost echilibrată, trebuie să recunosc că ne-am descurcat mai greu în fața unei formații disciplinate, ce nu întâmplător a făcut atâtea puncte în tur. După pauză, lucrurile s-au schimbat în bine pentru noi, am controlat partida și, în cele din urmă, am și marcat. Era important să începem cu o victorie, mai ales că a fost primul meci oficial la noua bază sportivă din Felnac. Am câștigat și la capitolul moral și încredere înaintea unei deplasări foarte grele. Este clar că plecăm cu șansa a doua la Cermei, dar ne vom juca șansa. Avem o săptămână de muncă în față, pentru a mai regla din aspectele de care nu am fost mulțumit sâmbătă”, a punctat Dan Cuedan, care nu a contat pe unul dintre transferurile importante ale iernii. George Petcuț l-a anunțat printr-un mesaj pe președintele Ristin că este plecat în Anglia.

Meciul cu Păulișul a fost deblocat de Băd, în minutul 75, care a marcat cu Capul după centrarea lui Vidac. Apoi, în centrul atenției a fost Bogdan Roșuț, cu o „dublă”, în minutele 77 și 87. Mai întâi, fostul utist a tras de la distanță, iar Defert a scăpat balonul în poartă, pentru ca apoi să marcheze cu o execuție plasată de la 15 metri.

Formații:

Felnac: Nichici – Nichituț, Rotar, Istin, Sabău (Olariu) – Stanciu (Felnacichi), Vidac, Maxim, Mărușteri (Gîdea) – Roșuț (Baroti), Băd.

Păulișana: Defert – E. Calancea, Mariș, Suciu, Ambruș – Bruț, Cervenschi, Țepeș, D. Calancea (Ș. Calancea) – Itu, Albulescu (Berlan).

Arbitri: Cristian Trif – Andreeas Junger, Alin Bolcaș. Observatori AJF: Mircea Toderici, Gabor Biro









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button