Arădeanul Gavra duce, cel puţin pentru o zi, Mediaşul pe primul loc!

Cristian Gavra, atacantul împrumutat de Viitorul Constanţa la Gaz Metan Mediaş în iarna acestui an, a semnat o dublă în partida inaugurală a etapei 21-a din Liga a 2-a. Gaz Metan s-a impus cu 2-1 în meciul cu FC Braşov, iar medieşenii au urcat pe primul loc al clasamentului. Gavra este la a treia reuşită stagională în tricoul lui Gaz Metan. El a marcat unicul gol prin care noul lider a câştigat în etapa trecută la Râmnicu Vâlcea.

De remarcat că Leo Grozavu, antrenorul Mediaşului a urmărit prima repriză din tribună şi abia în partea a doua a jocului a luat loc pe bancă. Gazdele partidei au încheiat meciul în inferioritate numerică după eliminarea lui Munteanu. La fel ca în jocul de la Arad, braşovenii au irosit şansa egalării în ultimele minute ale partidei.

Etapă intermediară în Seria de Vest a ligii secunde continuă mâine, de la ora 15, cu meciurile: U. Cluj – CSM Rm. Vâlcea, U. Tărlungeni – FC Baia Mare, Chindia – M. Reșița. De la ora 21: CS Mioveni – Olimpia Satu Mare. UTA – FC Caransebeș 3-0 (f.j.), Ș. Pîncota – FC Bihor 3-0 (f.j.). ) 

0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *