Fotbal judetean

Cucerește Pecica și Cetatea alb-roșie a Șiriei?





După ce a revenit în fotoliul de lider, Progresul Pecica dă un examen extrem de important în acest weekend. UTA II, cu jucători talentați și căliți în cantonamentul de la Moneasa și o serie de partide de verificare solicitante, îi pun gând rău trupei lui Ciba, care simte în ceafă suflarea Crișului, Sîntanei și Cermeiului.

Startul a fost bun pentru „galben-albaștrii”. Chiar dacă au învins-o doar cu 2-0 pe codașa CS Glogovăț, Progresul a făcut o partidă consistentă, cu destule ocazii. Pentru partida de duminică (ora 15), pecicanii se vor putea baza din nou pe Arsene, Răzvan Fritea şi Vasilca, care au absentat la primul meci din acest an din cauza unei suspendări. În schimb, Lucian Ciba nu va aputea apela la serviciile lui Topai, care este accidentat.„Nu ştiu în ce formulă va juca adversarul, dacă va primi sau nu jucători de la prima echipă. Până la urmă e important să dăm noi totul duminică. Suntem din nou pe primul loc, toţi se vor mobiliza contra noastră. Dacă vrem să realizăm ceva în acest campionat trebuie să fim tari şi să facem faţă oricăror provocări. Se ştie că UTA are în curtea sa mulţi tineri talentaţi, bine pregătitţi, care vor să să se remarce pentru a fi luaţi în calcul la prima echipă. Sunt periculoşi din acest punct de vedere, dar eu am încredere în băieţii mei, cărora le repet mereu că au toate calităţile să rămână acolo, în frunte. La Şiria ne interesează punctele, sperămsă fie un meci frumos, pe o vreme bună şi un teren cât mai bun”, a precizat antrenorul celor de la Pecica.

Ciba nu are de ce să fie îngrijorat în privinţa jucătrilor de la prima echipă pentru că pe lista comună, seniori nu sunt decât Vlad, Roman şi Murakami. Apoi, Sava este suspendat, iar Kim este incert. „Sorţii au vrut să avem parte de o serie foarte grea de meciuri în debutul returului. Duminică întâlnim chiar liderul campionatului, o echipă care de doi-trei ani îşi propune promovarea în Liga a 3-a şi care va dori să câştige la Şiria. Deocamdată, fiindcă nu am început competiţia în Liga Elitelor avem de unde alege cea mai bună formulă de joc, deşi avem în vedere şi împărţirea în mod egal a minutelor jucate pentru jucătorii noştri. Ne bazăm pe dorinţa de afirmare a băieţilor, care sunt conştienţi că evoluţiile bune la UTA II le pot aduce saltul spre Liga a 2-a. Contra celor de la Pecica ne propunem să jucăm spectaculos, dar în acelaşi timp să facem un meci bun din puncte de vedere tehnico-tactic” a punctat și Dan Stupar., „principalul” UTA-ei II, care știe foarte bine că adevărata evaluare urmează în Liga Elitelor, ce se reia pe 2 aprilie la Under 19.

Formații probabile:

 UTA II: Stanciu – Moza, Petrache, D. Lazăr, Aldan – Brăniștean, Roman – Costin, Murakami, Dinculescu – Copaci.

 Pecica: Rus – Moldovan, Er. Wild, Ew. Wild, V. Fritea – Gherghel, Arsene, R. Fritea, Ponta – Peii, Burian.

Arbitri: Radu Bâtea – Casian Băla, Lucian Berariu. Observatori AJF: Răzvan Cadar, Teodor Juşcă

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button