National Sebis

Rică Neaga: „Sunt mulțumit de rezultat, dar total nemulțumit de joc.˝





La primul meci acasă, antrenorul Rică Neaga a reușit un 2-0 în compania echipei Minerul Motru.

„A fost un meci pe care noi ni l-am făcut greu. Puteam face mai repede 2 sau chiar 3 la zero, dar așa e când nu tratezi corect adversarul. Le-am spus înainte de meci că vom întâlni o echipă arțăgoasă, care nu are ce pierde. Sunt mulțumit de rezultat, dar total nemulțumit de joc. Astăzi am avut o atitudine mult mai bună față de partida de la Hunedoara, dar pe parcursul meciului am tratat cu foarte mare lejeritate anumite faze. E bine că acest rezultat ne dă o săptămână de liniște pentru a ne antrena cum am făcut-o pînă acum. Sperăm ca pe viitor să avem și un joc mai bun pe lângă rezultate bune” a declarat Neaga după meciul cu „gorjenii” lui Alecu.

Velici a avut 6 cartonașe galbene și alături de Neacșu, neconvocat, au privit partida din tribună. „De luni revine și Velici în programul de pregătire. Sperăm să câștigăm cu Ighiu. Fiecare meci este dificil, sunt formații bune, care vor să acumuleze puncte. Îmi pare rău de Zurbagiu că a luat galben și nu va juca următorul meci. Avem 22 de jucători în lot, este o concurență, cei doi jucători care au stat în tribună la Hunedoara au fost titulari astăzi, vor juca toți când le vine rândul” a adăugat antrenorul sebișenilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button