Liga a 2-aSOIMII PÎNCOTA liga 3 arhivă

Gurgu: „Fără greșeala de la gol, altul era rezultatul final“





Metalul Reșița începe să devină o echipă din ce în ce mai incomodă, chiar dacă nu a reușit să înscrie în meciurile oficiale în anul 2016. Dacă în prima etapă din acest sezon pierdea cu 0 – 4 pe teren propriu chiar în fața Pâncotei, reșițenii au strâns rândurile iar golurile primite sunt din ce în ce mai puține. Așa au stat lucrurile și sâmbătă dimineață, când Șoimii s-au impus doar cu 1 – 0 în Valea Domanului.

„Aștept de mult timp să facem un joc bun și asta cred că s-a întâmplat la această partidă. Chiar dacă suntem în etapa a zecea, sper să jucăm tot mai bine, să crească valoarea jucătorilor, să se elimine greșelile personale. Dacă nu greșeam la faza golului probabil era altul scorul final și, de asemenea,  mi-aș dori mai ca băieții să aibă din ce în ce mai multă încredere în ei.  Nu pot să înțeleg ce a fost la faza golului, a fost o mare greșeală individualî. Noi mereu discutăm înaintea partidelor și s-a văzut unde am greșit până acum, nu au fost greșeli de echipă ci de marcaj. Ei sunt tineri, le dăm încredere și sper ca în viitorul apropiat să auzim de jucători tineri care joacă bine“, a declarat Carol Gurgu, antrenorul celor de la Reșița.

Acesta a vorbit și despre schimbările tactice pe care le-a încercat la acest meci, în care a trimis unii jucători pe unele posturi pe care nu au mai evoluat până acum: „Eu mă bucur de unii fotbaliști care au prins curaj, ca și Chira care nu a jucat niciodată ca și fundaș central, dar  acum a jucat bine, s-a descurcat. Crăciun, chiar dacă a evoluat ca fundaș central până acum , eu l-am folosit ca și atacant, a dus un plus echipei, a creat situații de a marca, cu mai multă concentrare putea să joace și mai bine. Din atacant îl pun fundaș central și invers, ei sunt tineri, se pot adapta și poate nu  a fost locul lor bine ales până acum în teren. În pregătiri am avut altă față, în campionat am început acel 0 – 4 cu Pâncota, Târgoviște ne-a dat în cap cu șapte goluri, dar e lipsă de omogenitate, ușor ușor își pune amprenta, dar trebuie să avem răbdare cu acești băieți. Răbdarea reșițenilor de mult e sus, eu îi rog să mai aibă încredere în noi pentru că vor veni și rezultatele. Unii jucători pot evolua la anul în liga a doua sau chiar înprima. Mă bucur că suntem ajutați în continuare de patron, de domnul primar, mă bucur de tot ce se întâmplă, e mai greu dar trebuie să urnim căruța mai departe. “

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button