Cluburi polivalente

Dana Dodean, calificată la a treia Olimpiadă consecutivă: „Un sentiment frumos”





Sportul arădean va avea doi reprezentanţi la Jocurile Olimpice de la Rio. După atletul Andrei Gag a venit și rândul jucătoarei de tenis de masă, Daniela Dodean Monteiro, să meargă în Brazilia, ea participând la a treia ediţie a Jocurilor Olimpice consecutivă. E o performanţă deosebită pentru o sportivă care a trecut peste accidentări şi operaţii la genunchi, dar a și devenit mama unei fetițe.

Deşi la turneul de calificare din Suedia a ratat de puţin biletele pentru Rio, bilanţul pozitiv propulsat-o în clasamentul mondial, astfel încât Daniela Dodean Monteiro ocupă locul 63 în lume. Suficient să se numere printre jucătoarele calificate, pe baza clasamentului mondial, la Olimpiadă. „E un sentiment frumos. Am revenit după naştere foarte greu, dar am strâns din dinţi şi datorită ultimelor rezultate am reuşit să mă calific. Sunt foarte fericită în special pentru familia mea, ei trăiesc fiecare moment pentru mine, dar și pentru CSM, pentru Arad şi pentru România”, a spus Daniela Dodean Monteiro.

De asemenea, la Rio va fi prezentă şi naţionala feminină de tenis de masă, în formula: Daniela Dodean Monteiro , Eliza Samara şi Bernadette Szocs.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button