UTA Arad

Președintele Chindiei, înaintea meciului cu UTA: „Este entuziasm mare în oraș și județ”





Echipa fanion a Aradului își joacă ultimele șanse la promovarea în Liga 1 joi, în compania celor de la Chindia Târgoviște. Formație lui Nicu Croitoru pare cea mai în formă în acest moment al sezonului și vine după trei victorii consecutive în play-offul ligii secunde. Ultima a fost obținută la Mioveni cu scorul de 2-1 în maniera UTA-ei, adică după ce a fost condusă. „A fost o victorie mare, căci CS Mioveni are o echipă foarte bună, competitivă. Cu aceste trei puncte am reușit să ne menținem acolo sus și avem șanse reale la unul din primele două locuri. În prima repriză am fost marcați de presiunea jocului și de presiunea rezultatului, dar îmbucurător este că am revenit a doua repriză cu un joc foarte bun și cu cele două goluri”, a comentat Marcel Ghergu, președintele dâmbovițenilor.

Revenit în echipă după pedeapsa luată ca urmare a ieșirii în decor de la Mediaș, Daniel Popa va absenta la Arad în urma „roșului” văzut duminică. „A primit două cartonașe galbene foarte ușor. Nu comentez arbitrajul dar trebuie să avem grijă să rămânem cu toți ceilalți jucători disponobili pentru ultimele partide. Mergem la Arad ca la toate jocurile, încercăm să luăm toate cele trei puncte, sau în orice caz nu vrem să pierdem. E un joc greu cu o deplasare lungă, apoi vine la noi Brașovul, tot foarte greu. Ne jucăm șansa până la capăt”, a adăugat șeful Chindiei.

Acesta a mai recunoscut că Cetatea Chindiei freamătă în perspectiva promovării, cei 5 mii de  spectatori de la partida cu Gazul, dar și numeroasa galerie din județul Argeș, stând mărturie în acest sens. „Ne bucură că au fost 200 de suporteri alături de noi la Mioveni. Le mulțumim și sperăm să obținem rezultate bune împreună. Este entuziasm mare în oraș și județ, jucătorii noștri sunt cuprinși și ei de acest entuziasm, dar încercăm să ne echilibrăm și să abordăm toate aceste ultime meciuri așa cum trebuie”, a încheiat Ghergu.

Un comentariu

  1. Cu corcodușii este valabilă pt UTA ! Noi am învins Gaz Metan de două ori la rând și ne-a recunoscut superioritatea domn profesor Pustai. Voi sunteți mai slabi și ca Chindia, pe moment ce v-am învins în sezonul regulat cu 3-0 (1-2) la Arad, iar în celălalt meci ați dat acel gol norocos în min 88. V-am dat 5 și am primit numai 3 ! Unde este superioritatea voastră ?! Cred că Chindia nu va pierde la Arad și va termina cel mult pe 2. UTA va termina pe 3. Hai Chindia !

    0
    0
    1. Aaa si inca ceva….asta cu promovarea….pai se pare ca frf ul aduna toate satele din jurul bucurestiului….in liga 1…aveti loc si voi…. ca sa vedeti steaua…in satul vostru

      0
      0
      1. Bine zici , iar atunci 99% din stadion vor fi stelisti . Vazand meciurile lor la TV am incercat sa reglez luminozitatea , se vedea foarte inchisa imaginea…ulterior mi-am dat seama ca televizorul nu are nimic…

        0
        0
    2. Asa am crezut si noi ca UTA bate la Medias, ai grija ca si Targoviste este tot din Romania, adica imprevizibila

      0
      0
  2. Eu sunt utist de la varsta de 11-12 ani si asa voi ramane toata viata, dar nu mi se pare normal ca unii sa jigneasca orasul Targoviste comparandu-l cu niste sate din apropierea Bucurestiului.Ca a zis acel Ionut ca Chindia este superioara UTA.-ei, este treba lui ,opinia lui. Poate acel Ionut este chiar din Arad si sustinator al altei echipe si vorbeste numai din rautate pt. a provoca cearta si scandal.Referitor la meciul de joi cu Chindia, parerea mea este ca UTA. va castiga meciul si va trece pe locul doi sau poate chiar pe locul unu daca Gazul face egal sau nu castiga la Brasov.

    0
    0
  3. La Medias mai ,,pb,,am avut langa mine 2 arbitri divizionari……(unul vine si la Arad)si in poze suntem (la parterul stadionului)langa stalpul cu benerul Joma,fiind pe aceiasi linie cu tusierul….? (cel lipit de stalp e utist din Tarnaveni) si am vazut si strigat cu totii ca e offside!La TV poate s-a vazut faza din alt unghi si sincer nu am remarcat daca a fost si hent la gazar.Ziarul Libertatea titra ca UTA a fost desfiintata la Medias,fapt pentru care unii utisti dorim ca Mediasul sa nu promoveze ori sa sustina cele 2 baraje si sa ramana-n B !COSMINE ,arbitru …a alergat pe tuse in directia centrului terenului,cand a alunecat si prins de viteza fazei a gresit ne-semnalizand….Sa AUZIM DE BINE JOI cu Chindia,dar e meci de 1,x,2 !

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button