Fotbal judetean

Adi Rusu: „Prea relaxați în startul meciului cu Sântana, bine că am rămas la mâna noastră”





Lunca Teuz Cermei a trebuit să se mulțumească cu un singur punct în derby-ul cu Sântana, dar rezultatul poate fi considerat bun atâta timp cât „alb-roșii” au revenit pe tabelă de la 0-2. „Știam ce pot, era clar că nu ocupă întâmplător un loc fruntaș și cu toate astea am fost prea relaxați în startul meciului. Am luat două goluri la singurele lor ocazii din prima repriză, noroc că nu ne-am descurajat și am demonstrat încă odată cât suntem de uniți, că formăm o familie. Am alergat unii pentru alții și am egalat încă de la pauză. Apoi, după aspectul jocului din repriza a doua cred că meritam să câștigăm, fără să uităm – însă – că și ei au avut o bară. Mulțumim lui Dumnezeu că am rămas pe locul 1, suntem la mâna noastră și nu depindem de nimeni”, spune Adrian Rusu, cel mai bine cotat fotbalist din lotul liderului Ligii a IV-a Arad.

Fundașii Cermeiului, deci și Rusu, erau puși în gardă de forma lui Alex Capătă, care și-a făcut treaba și de această dată. „Am jucat eu împotriva unor atacanți mai buni în cariera mea, dar în județ rar mai găsești un fotbalist cu calitățile sale. E un vârf pur sânge, un oportunist, care are și mare încredere în el din moment ce trage din orice poziție și mai dă și goluri. Bravo lui, rămâne să confirme și mai sus”, a mai spus fostul fundaș al celor de la UTA, Rapid, Pandurii, FC Brașov sau Pîncota.

La mijlocul reprizei secunde cu Sântana, Adi Rusu a ieșit accidentat de pe gazon. „Simt o instabilitate la genunchiul drept, sper să nu fie nimic grav. Sper să revin cât mai repede pe gazon, iar dacă nu am înncredere în băieții de pe bancă”, a mai spus experimentatul fundaș.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button