Sporturi de contact

48 de ore până la Ziua Judoului Arădean, peste 500 de sportivi își dau întâlnire la Sala UAV





Ajunsă la a V-a ediție, Ziua dedicată marelui maestru Mihai Botez va consemna la acest sfârșit de săpptămână o nouă filă. Două competiții vor fi găzduite în Sala de Sport a Universității Aurel Vlaicu din Micălaca, Ziua Judo-ului Arădean și prima etapă a Euroligii Under 16. Ora de deschidere va fi 9 dimineața, atunci când va fi organizată o festivitate în memoria părintelui judo-ului românesc, Mihai Botez, urmând ca startul oficial al celor două competiții să fie cu 60 de minute mai târziu. „De 5 ani de zile suflarea judoului arădean organizează ziua judoului arădean, o zi în care sărbătorim memoria lui Mihai Botez. Anul trecut s-a ținut sub o altă formă, Ziua Porților Deschise. Ne-am bucurat că am avut peste 250 de copii în sală, aceasta fiind o dovadă în plus că Mihai Botez a lăsat ceva în urmă vizavi de acest sport. Estimăm un număr de 500 de sportivi mai ales că e și prima etapă din Euroligă, o competiție ce a ajuns deja la a patra ediție. Avem un mare sprijin din partea cluburilor sportive din Arad care au pus umărul la organizarea acestei competiții, de asemenea vrem să mulțumim și Asociației Județene de Judo”, a declarat Silviu Turc, principal organizator al acestor evenimente.

România, Ungaria, Serbia, Slovacia, Slovenia, Polonia, Moldova, Cehia, Bosnia, Muntenegru și Croația sunt țările ce și-au anunțat participarea prin sportivii săi. „Competiția va fi organizată pe trei suprafețe de tatami, la categoriile de vârstă U 12, U 14, iar Euroliga la U 16. La Euroligă va fi cu siguranță o participare masivă, cu mulți sportivi. Sigur, exista această problemă cu Campionatele Naționale care vor avea loc după o săptămână, dar sperăm ca sportivii să ne onoreze cu prezența, pentru că este un test util. Pentru CSȘ Gloria a fost un an foarte bun până acum, am obținut rezultate bune și sper să o ținem în acest ritm în continuare. Avem speranțe să obținem medalii la această competiție, avem sportivi valoroși”, a punctat și Mihai Telechi, antrenor al CSȘ GLoria.

Așadar, sâmbătă, de la ora 9, arădenii sunt așteptați în Sala de Sport a Universității Aurel Vlaicu din Micălaca pentru a participa la un eveniment dedicat memoriei lui Mihai Botez, de un nivel ridicat în special prin etapa de Euroligă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button