UTA Arad

Căpitanul UTA-ei, despre „nebunia” anunțată pe „Motorul”: „Să îi determinăm să aibă aceeași atitudine din meciul cu Călărașiul!”





Aradul și-a recăpătat suflarea alb-roșie din alte vremuri. Atât pentru meciul cu Călărași, cât și pentru cel cu FC Voluntari, biletele puse spre vânzare s-au epuizat în câteva ore, iar tot orașul vuiește. Indiferent de rezultatul confruntării de mâine, cu ilfovenii, marele câștig al sezonului rămâne reapropierea fanilor de UTA. „Trebuie să ne bucurăm mâine, să încheiem un an cu o împlinire pe care ne-o dorim. Dacă nu vom reuși să întoarcem total rezultatul, trebuie să ne facem în așa fel treaba încât să ieșim cu capul sus de pe teren din acest an competițional, după aceste baraje. Ar fi frumos să obținem o victorie, un rezultat pozitiv în fața fanilor. Așa cum au arătat suporterii în acest an, la cum s-au apropiat de echipă de la etapă la etapă, consider că aceasta e partea cea mai mai pozitivă din tot ceea ce am reușit noi. Dorința lor crescândă de a veni la jocurile noastre ne-au făcut bine și vor face în continuare bine clubului și proiectului”, a precizat Roland Nagy.

Discursul antrenorului principal al „Bătrânei Doamne” a fost întărit și de căpitanul Sorin Botiș: „În primul rând, la partida de mâine, contează ce dăm noi pe teren. Publicul primește semnalul de la noi. Doar prin prestația din teren putem să îi determinăm să exulte sau să aibă aceeași atitudine de la meciul cu Călărașiul. O asemenea atmosferă cum a fost atunci nu cred că am mai intâlnit în carierea mea”. 

7 comentarii

  1. Mai Ionuț tata ești plin de curaj în fata calculatorului dar să te vedem miine cu scutecele maro!
    O sa plecați cu coada intre picioare miine asa cum ii sta bine unei echipe din „cooperativa”.
    Voluntari o cireada de la marginea orașului miticilor.
    Forza UTA!

    0
    0
  2. Avem echipă, avem valoare, UTA nu va putea să facă nimic ! Hai Voluntari !
    UTA – Voluntari 1-2 ! Mitici sunteți voi ! Forza Voluntari !

    0
    0
  3. Ionele băiatule tu n-ai atâtea clase cite cupe și campionate are UTA. Și dacă rămâneți în Liga 1 tot echipa de c*c*t rămâneți.
    Pleaca naiba de ai ca tu te-ai rătăcit.

    Forza UTA!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button