UTA Arad

Mai sunt 37 de zile până la debutul Ligii 1! Niciun utilaj nu a fost văzut pe „Motorul”





„Eu pot să vă spun doar că UTA, care este susţinută de primărie, este pregătită şi are susţinerea noastră, dacă va fi să intre în Divizia A. Poate fi pregătită financiar şi până la începerea sezonului va fi pregătită şi logistica, terenul, tot. Când am mers la baraj, Federaţia a venit să ne verifice, pentru că trebuie făcută omologarea. Ce spun eu e simplu: vom fi pregătiţi dacă Federaţia va decide ca UTA să activeze în Divizia A. Dacă mă întrebi dacă am avut discuţii cu conducerea Federaţiei, eu confirm: da, dar nu pot spune ce”, afirma, marți, Gheorghe Falcă pentru prosport.ro. Tot din cele susținute, de data aceasta în fața apropiaților săi, primarul s-ar fi întâlnit, ieri, în Franța, cu reprezentanți ai Federației pentru lămuriri.

Că Falcă a fost la Paris e clar din moment ce și-a postat poze și un filmuleț pe contul propriu de facebook cu puține minute înainte de primul fluier al partidei România – Elveția, dar dacă s-a întâlnit cu Burleanu și echipa sa nu știm cu exactitate. Mai degrabă nu, sau dacă au apucat să vorbească, poate veștile nu sunt prea încurajatoare privind accederea UTA-ei în Liga 1, în locul falimentarei Rapid. Altfel, credem că ar fi trimis astăzi, la prima oră, primele utilaje pe arena „Motorul”, căci timpul nu e aliatul arădenilor în acest moment.

Sunt destule de reparat în Aradul Nou, dar ceea ce este mai important este schimbarea gazonului. „Operațiunea” nu e deloc simplă și necesită timp, bani și mai ales angajarea unei firme specilizate asta. Sau poate Falcă, Dugăeșescu de la bazele sportive ale municipiului și ceilalți locatari de la kilometrul zero se gândesc că se pot prezenta în elită cu un gazon ce ne-a făcut, duminică, de râs în fața întregii țări.

La fel de adevărat este că, din informațiile noastre, în bugetul Stelei pe anul competițional 2016-2017, s-au prevăzut cheltuieli pentru găleți, bureți, cârpe absorbante și uși de dulap cu mânere, toate în roșu și albastru. Mai mult, jucătorii vor fi trimiși de Gigi Becali odată pe săptămână la antrenamentele celor de la ISU specializați în desfundări de terenuri.

Mai în glumă, mai în serios, dacă Falcă susține că Aradul va fi pregătit pentru Liga 1 ar trebui să și acționeze în acest sens. Sau, poate, suporterii utiști, ar trebui să știe încă de pe acum că vor sacrifica cel puțin trei-patru weekenduri prin lunile iulie și august pentru a-și însoți favoriții pe „Cluj Arena”, la meciurile de pe…teren propriu.









5 comentarii

  1. inca nu isi au rost comentariile care sunt deprisos..pe data de 7 cand este apelul celor de la rapid o sa se afla exact ce se intampla. si atunci timisoara sau petrolul au intaietate, asa prevede regulamentul. iar daca printr-o minune uta o sa fie invitata in liga 1 nu vad ca in 10 zile clubul sa fie pregatit de un asemenea salt.. nici timp de trierea jucatorilor liberi de contract care o sa roiasca nu o sa fie .. cele 2 arene sau mai bine zis una dintre ele care ar urma sa fie modernizate o sa coste timp.. tot la cluj ajungem cel putin cateva etape..in schimb ma framanta situatia antrenorului si a jucatorilor, restantele financiare fata de angajati ( toti angajatii clubului ).. eram sigur ca presa o sa inceapa cu mica sansa numita liga1. era doar o chestiune de timp pana sa inceapa speculatiile..pana in data de 7 tot asta o sa vedem si poate chiar transferuri virtuale. hai uta!!!! nu conteaza liga..

    0
    0
  2. Articolul 18 al ROAF nu prevede posibilitatea ca o echipă care a pierdut barajul de promovare să fie primită în Liga 1

    Ce spune Articolul 18 din Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice:

    „Ocuparea locurilor vacante în cazul retragerii/excluderii din competiţii (nou)

    1. Dacă într-o ediţie de campionat rămân locuri vacante prin neînscrierea, excluderea sau retragerea unor echipe din campionatul de seniori respectiv, ori în alte situaţii similare, se va proceda astfel:

    a) dacă această situaţie a intervenit înainte de începerea campionatului, echipele în cauză vor fi retrogradate în conformitate cu prevederile Regulamentului Disciplinar. Locurile care au devenit vacante în acest mod vor fi ocupate de echipele retrogradate în campionatul precedent, cel mai bine clasate. În cazul în care numărul acestora este insuficient, locurile nu se vor mai completa;

    b) dacă retragerea/excluderea echipelor a intervenit după începerea campionatului, echipele în cauză vor fi retrogradate în conformitate cu prevederile Regulamentului Disciplinar iar locurile vacante nu se vor mai completa. În acest caz, la sfârşitul campionatului, numărul echipelor care retrogradează va fi redus în mod corespunzător“.

    0
    0
  3. Se spune : „..ceea ce este mai important este schimbarea gazonul..” – nu cred, fara drenaj orice gazon nu rezista !. Eu cred ca, in eventualitatea unei promovaro solutia cea mai la indemana ar fi inbunatatirea comditiilor pe stadionul din….Pecica. Se mai pot pune scaune, se poate improviza o tribuna a douatabela se poate muta acolo, restul nu ar fi atat de complicat ( turnichet,i , spatiile de acces, etc). Are gazon bun, er foarte aproape de Arad, are o tribuna acceptabila si cabine sub ea , cred ca mai bune ca pe Motorul. In plus , prin Consiliul Judetean, ar putea venii banii, iar beneficiarul va fi , nu doar UTA, ci si orasul Pecica.

    0
    0
  4. Dupa regulamentul actual, chiar daca Rapid intra in faliment sau alcineva se retrage, UTA nu prea are sanse sa fie aleasa pentru proma liga, prima aleasa va fi ACS Poli, daca vrea si ea

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button