SOIMII PÎNCOTASOIMII PÎNCOTA liga 3 arhivă

Șansele de Liga a II-a la Pîncota au devenit aproape nule, Piroș va afla totul la începutul săptămânii viitoare





Una dintre grupările ce – probabil – va fi obligată să arunce prosopul în ediția viitoare a Ligii a II-a, în varianta cu o singură serie de 22 de combatante,  e din județul Arad. Mai precis, Șoimii Pîncota va fi în imposibilitatea de a-și continua activitatea, din moment ce, aproape sigur, noile oficialități locale vor decide să nu mai mai finanțeze echipa. Sau cel puțin nu la nivelul din edițiile precedente de campionat.

După ce la finalul săptămânii trecute a fost investit noul Consiliu Local, iar, marți, și-a intrat și primarul Dan Pocrișer în drepturi, azi, a avut loc o ședință extraordinară de Consiliu. Pe ordinea de zi nu a fost prins „subiectul” fotbal, dar, la final, au fost discuții libere din care se pot trage concluzii clare.

Din informațiile noastre, consilierii, dar și primarul Pocrișer vor ține cont de părerea majorității locuitorilor orașului din Podgorie, care, cel puțin în ultimul an, nu a mai agreat investițiile în echipa de ligă secundă. Și vorbim despre aproximativ 13-14 miliarde lei vechi. Apoi, dacă mai ținem cont și de ultima declarație publică a noului edil șef, cu privire la faptul că sportul va fi finanțat în continuare dar numai în sprijinul pîncotanilor, e greu de crezut că se va merge și pe varianta Ligii a 3-a. Cum și locurile în primul eșalon județean sunt numerate la sânge, cea mai plauzibilă soluție rămâne Liga a 5-a.

Dar, firul va fi despicat în patru luni sau marți, când noua conducere a orașului Pîncota va sta față în față cu președintele Pavel Piroș. Acesta este în concediu pe Litoral până în weekend și, la rândul său, ca administrator unic al clubului, va trebui să știe ce are de făcut pe plan fotbalistic. Există și posibilitatea ca omul de afaceri arădean să vină cu o contrapropunere pentru consilierii pîncotani, dar mai multe pe săptămâna viitoare.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button