UTA Arad

UTA s-a despărțit de Anca Trip, urmează Roman?





Conform așteptărilor, cei doi fotbaliști seniori care au evoluat mai puțin în partea a doua a stagiunii trecute sunt pe ca și plecați de la UTA. De fapt, în cazul lui Iulian Anca-Trip vorbim despre o despărțire certă ce s-a concretizat în această aseară. Goalkeeperul de 21 de ani a ajuns la un acord de reziliere amiabilă a contractului cu arădenii și a și plecat acasă. Cel mai probabil, Anca Trip va semna cu Olimpia Satu Mare, grupare la care a mai evoluat timp de două sezoane înainte de a veni în „alb-roșu”.

În aceste condiții, Dan Țapoș rămâne cu un singur portar senior, respectiv Bogdan Miron și juniorii Bogdan Mara și Răzvan Stanciu. Pentru partida de mâine, din Ungaria, contra celor de la Balmazujvaros FC, doar primii doi vor face deplasarea.

Nici Alin Roman nu face parte din delegația utistă ce pleacă mâine, în jurul orei 13, în țara vecină și asta pentru că și despărțirea sa de „Bătrâna Doamnă” este iminentă. Fostul internațional de juniori avea o clauză de renegociere a contractului și, cum nu s-a înțeles cu conducerea grupării arădene, cel mai probabil luni își va lua restanțele bănești și va semna rezilierea.

Dacă și această despărțire se confirmă, echipa fanion a Aradului mai are sub contract 11 seniori: Miron, Manea, Gligor, Chindriș, Rus, Strătilă, Curtuiuș, Hlistei, Copil (?), Polgar, Filaret, ultimii doi fiind – însă – accidentați în acest moment. Din noul sezon, formațiile de Liga a 2-a sunt obligate să utilizeze cel puțin trei fotbaliști Under 21 în teren, condiții în care și Michel Vlad va fi din nou „junior”, ca și Burlă și Dobrean, de altfel, care ar fi ieșit din vârstă dacă se rămânea pe varianta cu Under 19.

Dintre pistele urmărite de Roland Nagy, Alin Ignea și George Neagu au devenit oficial fotbaliștii lui ACS Poli, grupare cu care au mari șanse să joace în ediția viitoare a Ligii 1, la ce probleme sunt la Rapid.









9 comentarii

  1. Cu parere de rau cred ca Alin Roman este ca valoare peste multi dintre actualii componenti ai lotului UT-ei !!! Dar are un mare dezavantaj : nu este produs Atletico !!! Si prea bine stim ca prioritate au cei produsi de Atletico ca sa poata fi vanduti de Atletico !!!

    0
    0
  2. Tot asa precum cativa dintre jucatorii de la Pancota ar avea loc linistit la UTA . Dragalina , Pirtea , Dubestean , Pascariu !!! Toti aradeni !!! Dar aceeasi problema cu politica clubului. Este mai bine ca Vasi va juca la Poli Timisoara ???

    0
    0
  3. Si mai cred ca si Alex Capata merita o sansa in atacul UT-ei !!! Daca a marcat aproape 40 de goluri asta inseamna ceva !!!

    0
    0
  4. Astia sunt echipa de zgomot….care injura chipurile echipa de zgomot :)))) Ei stiu una si buna, apar ca sobolanii cand pierde echipa sau e liniste.

    Sper sa aiba baietii o pregatire de vara buna, sa mai aducem cateva intariri si sa dam cat mai multe sanse tinerilor nostri aradeni.

    Restul e cancan.

    Haide UTA, Hai Aradu’

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button