Fotbal judetean

Șepreușul a aruncat prosopul: Rămâne în Liga a 5-a și se axează pe juniori și modernizarea bazei sportive





Una dintre formațiile nou promovate în primul eșalon județean a făcut deja pasul înapoi. Viitorul Șepreuș dorește să-și continue drumul în Liga a 5-a și asta pentru că nu se simte pregătită să facă față mai sus. E vorba în primul rând despre infrastructura clubului, al cărui teren cel mai probabil nu ar fi fost omolgat de Asociația Județeană de Fotbal Arad.

Prin urmare, președintele Viitorului a făcut deja o adresă oficială la AJF, în care își specifică foarte clar poziția. „Vrem să jucăm în continuare în Liga a 5-a și asta pentru că nu mai avem timp la dispoziție să ne punem la punct cu toate criteriile de licențiere pentru Liga a 4-a. Cea mai mare problemă e legată de baza noastră sportivă. Probabil, ar fi trebuit să ne jucăm meciurile de pe teren propriu în apropiere, la Cermei sau Apateu, depinde de cine ne-ar fi adoptat și chletuielile creșteau și mai mult. În plus, preferăm ca o parte din banii destinați pentru Liga a 4-a să-i investim într-o echipă de Juniori A, pe care o vom înscrie în campionatul AJF. Avem destule talente în zonă, preferăm să ne axăm pe le, în așa fel încât, la urmtoarea promovare, să fie pregătiți să facă pasul la prima echipă. De asemenea, vrem să ne punem la punct cu baza sportivă”, ne-a mărturisit Cristian Pintean (foto).

Președintele Șepreușului recunoaște că lotul va suferi ceva  modificări, dar că – probabil – numărul jucătorilor care vor veni va fi mai mare decât cel al celor care vor pleca. „Nu vrem să coborîm ștacheta. Sperăm că ne vom putea bate și la anul la primele locuri”, a completat Pintean.

Dacă până acum doar Aqua Vestul s-a salvat prin promovarea Cermeiului, odată cu retragerea celor de la Șepreuș și Șoimii Șimand va fi invitată să rămână în Liga a 4-a. Rămâne de văzut dacă profesorul Dani Mărcuș și conducătorii săi vor dori acest lucru, căci se resemnaseră cu gândul retrogradării și, la rândul lor, susțineau că intenționează să se axeze pe grupele de copii și juniori.

Un comentariu

  1. Daca nici acum nu ati realizat – cei din Sepreus (si altii care se simt cu musca pa caciula) – ca suntem in al 16-lea an al secolului 21, atunci mai bine mergeti la munca, pe camp. Sa nu ai o baza sportiva care poate fi omologata pentru Liga 4 este jenant!
    Sunt echipe din Liga 6 care dau clasa celor din Onoare, la ce baze sportive au, iar altii ajung pe locuri de promovare in “elita”, dar nu au nici de unde bea apa. Este ca si cum ai face rezervare la un restaurant de lux, dar nu ai costumatia necesara pentru a merge acolo!
    Pentru situatia de la Sepreus, principalii vinovati nu sunt cei de acolo, ci cei din conducerea AJF Arad, care de ani si ani de zile permite sa se joace meciuri de fotbal pe terenuri care arata ca vai de mama lor! Asta, numai ca sa bifeze cat mai multe echipe din competitie!
    Dar sistemul competitional cand aveti de gand, onor conducere AJF Arad, sa-l schimbati si sa-l adaptati la realitatea fotbalului de acum? Ati “pritocit” amaratul ala de “turneu de clasament” la Liga 6, ca au ras si curcile de “ideia” voastra cu adevarat… “revolutionara”!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button