UTA Arad

Se mișcă ceva la „Motorul”: Se plantează iarbă în fața porților, iar scaunele albastre devin…roșii





Pe 12 iunie, „Bătrâna Doamnă” disputa ultimul meci oficial, returul barajului de menținere / promovare în Liga 1 cu FC Voluntari. Cu această ocazie s-a și făcut de râs pe tot mapamondul cu terenul inundat și acțiunile arbitrilor, jucătorilor, antrenorilor și ziariștilor care au desfundat gazonul cu bureți, cârpe, mături și…o ușă de dulap. Câteva zile mai târziu apărea zvonul că UTA ar putea, totuși, evolua în elită în locul falimentarei Rapid, iar primarul Gheorghe Falcă a promis că va investi rapid sute de mii de euro în regazonare și „popularea” arenei cu încă cel puțin 3-4 mii de locuri.

Săptămânile au trecut și în afara faptului că au dispărut câteva reclame, nu s-a întâmplat absolut nimic pe „Motorul”. Iar acum că, practic, echipa fanion a Aradului nu mai are șanse să joace în Liga 1, se vor mai face doar mici ajustări. Acestea au demarat azi cu…plantarea de semințe de iarbă în fața porților (punerea de glii a fost strict interzisă de „specialiștii” Primăriei) și cu vopsirea scaunelor albastre cu care s-a suplimentat capacitatea arenei înaintea ultimelor partide ale sezonului  în…roșu. Se aude că regazonarea va fi făcută doar în iarnă, în pauza dintre tur și retur, dar asta doar dacă Falcă își va da acordul.

8 comentarii

  1. Cine naiba o mai auzit de gazonare intre Decembrie si Martie. Si chiar de reuseste, sa si tina la…tavaleala.
    HAIDE UTA!!!

    0
    0
  2. specialistii primariei….in iarna parca vad ca o sa ornamenteze cu beculete si instalatii de brad luminoase tribunele la motorul si o sa spuna ca avem nocturna…asa specialisti avem la primarie cum nu am ma avut vreodata…

    0
    0
    1. Hai ma ca au samanta speciala care azi p pun si maine e deja iese. Pana incepe campionatul are sio radacini solide si a deasa iarba. O trataza cu hormonii lui Gogu.

      0
      0
  3. Gradinarule voi nu aveti bani de salariile jucatorilor dar aveti zeci de mii pt taxa de la tas de la Lausanne? Sau vendetta lui burleanu e asa de mare , ca in vizita care a facut-o saptamana trecuta la Arad, si-a luat angajamentul sa acopere el taxa aia numai sa puna bete in roata celor de la liga?

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button