UTA AradzTOP ARTICOLE

Nagy: „Așa se întâmplă când nu înscrii și nu pui la punct un adversar, se agață de orice“





UTA a reușit a treia victorie consecutivă fără gol primit după deplasarea de la Snagov, acolo unde a trecut cu scorul de 1 – 0 de Metalul Reșița. Chiar dacă adversarul părea unul mult mai abordabil, arădenii au dominat aproape în totalitate confruntarea, dar au reușit să puncteze o singură dată, prin reușita rezervei Adrian Petre cu 20 de minute înainte de final. Totuși, utiștii se mențin pe locul doi și sunt la a treia partidă consecutivă fără gol primit.

”Avem trei puncte, a după a treia victorie consecutivă, fără gol primit. Un adversar greu, dar eu zic că am reușit o victorie meritată, fără probleme. Am concretizat în repriza secundă, dar cred că dacă era 3-0 sau 4-0 după prima parte, nu se supăra nimeni. Așa se întâmplă când nu înscrii și nu pui la punct un adversar, se agață de orice. Mă mulțumesc victoria și cele trei puncte”, a declarat Roli Nagy pentru www.uta-arad.ro .









10 comentarii

  1. Tot ceea ce spune R Nagy este adevarat, chiar finalul : Mă mulțumesc victoria și cele trei puncte”. Eu as adauga altceva : am intalnit o echipa total fara pregatire,care a folosit pina acum vreo 20 de jucatori, dar ne-am chinuit. Victoria venita pe final a fost mai mult o victorie pe pregatire fizica. UTA are un joc usor de depistat de adversari, sint intradevar multi jucatori stabili, dar si destui fara rezerve de aceiasi valoare, care nu dau chiar cit pot in meci. Am incheiat- se spune- meciul masati in careu de o echipa mica si nepregatita.. Vor urma Mioveniul si Brasovul, vom vedea mai clar pe unde ne situam, dar ca o parere la Targoviste, a ramas aceiasi echipa care si joaca frumos si are rezultate. Vom vedea ce va fi, dar nu ar trebui sa jucam la 1-0, pina acum schimbarile facute dupa pauza, cu rezerve bune, sporesc forta, si eficienta echipei, in fata echipelor mai mici, azi Andor a centrat si Petre a marcat. Schimbari inspirate, logice, mai ales ca s-a scos un mijlocas si s-a introdus un atacant. Sa speram ca si UTA isi va dezvolta un joc la mijloc, mai consistent, si vom reusi sa nu mai ratam mult.

    0
    0
    1. Bine zici „se spune” , realitatea e cu totul alta , eu am vorbit cu cineva care a fost la meci , am fost non stop peste ei , ocazii peste ocazii , dar nu a vrut mingea sa intre . Intr-adevar dupa 1-0 sa facut putin pasul inapoi ( dupa ce 70 min alergi ca nebunul sa inscrii si e si normal ) , dar pana la a spune ca am fost masati in proprul careu e o distanta uriasa . Ca o paranteza , etapa viitoare Metalul va fi la televizor la Timisoara , vei vedea ca nu va fi usor pentru timisoreni . Dar ai dreptate , cele doua etape care urmeaza ne vor arata adevarata fata a echipei ( si o tara intreaga avnd in vedere ca ambele sunt la TV ) .

      0
      0
      1. Am spus doar ce am citit, si ce am auzit la radio, si vad ca este cel mai bun rezultat al gazdelor, („resitenii din Snagov, care joaca la….Ghermanesti…) de pina acum. Desigur UTA a avut-dupa comentarii- 4-5 ocazii bune, dar, pina la urma, am castigat cu 1-0. Cu o echipa care nu a marcat, inca nici un gol, care nu a avut lot, pina cu o saptamana inaite de campionat, pregatire …de loc, care a rulat tineri si juniori pina sa gaseasca ceva, mai bun, cred ca UTA era bine sa faca 2-0 mai repede, apoi sa stea linistita. Mi-ar place sa credem ca UTA nu a fost chiar concentrata la Snagov, dar in urmatoarele 2 meciuri se va juca si cu mintea si cu sufletul si totul va fi bine. In fond, toti vrem sa fie bine ..!

        0
        0
        1. Chiar ca adevarul se va vedea cat de curand,azi a facut 2 schimbari norocoase,altfel cred ca era la final 0-0.Ar fi fost pacat nu de alta ,dar munca copiilor astia in etapele precedente se ducea de rapa !!

          0
          0
  2. Hallo voua ce naiba va convine ma oameni buni am luat 3 puncte astea contează. Cosmin ai zis ca ai ascultat la radio meciul si eu tie ala ti sa părut comentariu el vorbea doar aiurea din surse sigure iti zic ca geo are dreptate 100% mutatii aia nu au iesit din jumătatea lor decât prin degajari si se apărau in 30 metri cu toti jucători. Ai văzut pozele ai văzut cum a arătat gazonul la noi in divizia d sunt gazoane mai bune. Mingea nu putea fi efectiv controlata. Bravo pentru victorie.
    Sunt aproape sigur ca in următoarele doua etape o sa luam minim 4 puncte dar eu simt ca vor vi 6. Forza UTA

    0
    0
  3. Este foarte greu sa bati o echipa care se maseaza cu totii in propria jumatate a terenului si pe un teren denivelat de nici mingea nu o poti controla. Bine ca am castigat. Totusi, atentie mare la ocaziile mari pe care le aveti pt. ca fotbalul te taxeaza negresit. UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA UTA !!!!!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button