UTA Academie

Începe aventura UTA-ei Under 19 la Elite: „În primul rând, urmărim progresul individual al jucătorilor și apoi rezultatele”





Juniorii mari din Campionatul Elite au dificila misiune să țină ștacheta sus sau cel puțin să nu fie departe de performanțele colegilor din stagiunea trecută, care au câștigat două trofee, Cupa și Supercupa României. Sigur, mai sunt jucători care au drept de joc și în acest an, cei născuți în anul 1998, însă marea pondere a lotului e pusă pe fotbaliști de 16 ani.

Din această perspectivă se anunță un sezon dificil pentru „alb-roșii”, după cum recunoaște unul dintre antrenorii principali, alături de Dan Oprescu. „Din păcate, grupa de 99 a avut destule probleme cel puțin în turul campionatului trecut. A venit nea’ Feri în iarnă, a reușit să salveze corabia și m-am sfătuit mult cu dânsul înainte de a prelua frăiele echipei. Dar, la rândul meu, cunosc destul de bine această generație și știu că a avut întotdeauna probleme de efectiv, dar și la capitolul calitate. Din păcate, nu dispunem de fotbaliștii cu care să elaborăm un joc de posesie și construcție așa cum ne-am dori noi, așa că tactica o facem în funcție de ceea ce avem la dispoziție. Trebuie să ținem cont și de faptul că vorbim, cu mici excepții, de fotbaliști mai mici cu un an decât cei care au dreptul să joace la Elite Under 19, dar trebuie să se știe de la început un lucru. În primul rând, atât eu, cât și colegii mei de pe bancă, urmărim progresul individual al jucătorilor. Sigur, și rezultatele sunt importante la fotbal, dar în acest caz vin pe planul al doilea. Totuși, noi sperăm să nu avem emoții, iar dacă va fi cazul de mai mult nu ne vom da, bineînțeles, la o parte. Dar, repet, înainte de toate, vrem ca jucătorii noștri să crească în valoare prin această competiție, în așa fel încât măcar trei-patru dintre ei să facă saltul la Liga a 3-a și, într-un final, la prima echipă”, a menționat Cristian Păcurar. 

pacoprescu

Adversarul de mâine al utiștilor este LPS Satu Mare, o formație pe care Păcurar spune că o cunoaște destul de bine. „Vor veni cu jucători născuți exclusiv în anul 1998, pregătiți de un antrenor foarte muncitor și preocupat de ceea ce face. E vorba despre Dacian Nastai, antrenorul care, printre alții, l-a descoperit pe Gardoș și va dori să debuteze cu dreptul la Arad. Stau foarte bine în special pe faza defensivă, dar, în general, au un joc destul de închegat”, a adăugat profesorul Cristi Păcurar.

Stanciu, D. Lazăr, Pop, Brănișteanu, Mandache și Petre sunt fotbaliștii de ‘98 care, în mod cert, vor aduce un plus de forță și de experiență printre „puștii” de 16 ani ai grupării fanion a Aradului. Mai rămâne de văzut și dacă Man, Tănase, Stahl sau Jorza, jucători care fac parte din circuitul primei echipe, vor coborî pentru 90 de minute la Elite, cu mențiunea că ultimul a acuzat și probleme medicale în ultima perioadă și e greu de crezut că intră cu adevărat în calcule. Partida începe la ora 12 pe arena din Sânicolau Mic.

 

5 comentarii

  1. Daca dl Pacurar ne spune- ca Din păcate, nu dispunem de fotbaliștii cu care să elaborăm un joc de posesie și construcție așa cum ne-am dori noi, așa că tactica o facem în funcție de ceea ce avem la dispoziție-.eu ii zic la dl Pacurar ca antrenorul, de copii si juniori, este responsabil pentru bagajul tehnico-tactic al juniorului, el e cel care nu stie sa-si pregateasca elevii, tehnic si tactic. Ii mai spun dlui Pacurar ca stiu un antrenor care, pornind de la Atletico, si-a pus in contract ca dansul va castiga cam 30 % din transferul unui jucator pregatit ,ca junior de el. Iata de ce UTA trebuie sa aiba proprietatea jucatorilor ei, ca sa stie pe ce si pe cine se bazeaza, de ce trebuie sa cheltuie banii obtinuti greu, pentru UTA, doar pentru jucatori proprietate 100% UTA.

    0
    0
  2. Copii de 99 majoritatea au 17 ani, unii mai au putin si fac 18 ,nu 16 cum scrie mai sus si pregatirea au facut-o tot la Atletico dar ,,,, cu alti antrenori(priceputi)Acum degeaba vrem sa facem multe cand ABC-ul in fotbal nu au avut de la cine sa-l invete.Pacat de acesti copii pt ca printre ei sant unii care au calitate,

    0
    0
  3. Ai duce Păcurar spre retrogradare apoi îl aducem pe Stuparu sai salveze și sa și câștige cupa româniei și supercupa….apoi va scrie Luciana ca ce rezultate bune are Păcurar în cariera lui de antrenor.

    0
    0
  4. Nu vreau sa fiu rautacios cu dl Pacurar, dar sa afirmi ca urmaresti , in primul rand,progresul individual al jucatorilot, nu rezultatele, este cam haios. Cind si cit sa astepti….finalul, adica ..rezultatele ?. La ce-mi foloseste ca X invata sa faca stopul la 17 ani, iar Y preluarea ?.Cum vezi progresul ? Prin rezultate. Motivatia perpetua ca „ai nostri sint mai tineri” ca grupa de varsta ascunde apriori o scuza, plus o lipsa de interes de a completa grupele de varsta, numeric si valoric. Asa se promoveaza „copiii de la Atletico”, folosindu-i intensiv, pe mai multe planuri.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button