Fotbal judetean

Sabău: „Suferim la finalizare, nu tructificăm nici un sfert din ocazii.˝





Lipova nu a avut deloc o meci ușor în fața Șimandului. Șoimii familiei Ruska au condus până spre final, când, însă, calitatea individuală ale jucătorilor lui Flavius Sabău avea să facă, în mare parte, diferența. „Am dominat meciul de la cap la coadă dar din păcate nu am reușim să marcăm mai des. Am dat cinci goluri din 25 de ocazii, adică nici un sfert din ele. Am luat două goluri și sper să ne trezim un pic, ne credem prea buni probabil. Știam că sunt periculoși pe contraatac, dar am controlat jocul cu mici scăpări din care au rezultat golurile lor. În momentul în care am fost conduși, am accelerat și am revenit rapid, am marcat de patru ori în ultimele 10-12 minute. Sper să îmi capacitez elevii, să fim mai atenți la fazele de atac. Ultima pasă merge bine, dar suferim la finalizare. E greu să joci 90 de minute după aceeași partitură dar pentru asta ne pregătim”, a spus antrenorul Lipovei după partida de sâmbătă dimineață, de la Zăbrani.

După câteva etape de absență, a revenit în lot Adrian Piț, refăcut în mare parte după accidentarea la umăr. „Adi este cam la 60% din potențialul fizic, a jucat bine astăzi, dar la experiența lui  e clar că poate mai mult. A avut o bară chiar în minutul 1, și-a mai trecut în cont câteva șuturi bune, după ce va ajunge spre potențialul său maxim va marca și goluri” , mai crede Sabău.

După o săptămână de antrenamente vor urma zile de foc pentru Șoimi. „Urmează să jucăm trei partide în 8 zile. Mai întâi, sâmbăta viitoare un meci la Curtici, o echipă bună, dar sper să dominăm și acolo și să ne impunem. Apoi va fi Cupa României cu un adversar pe care încă nu-l știm dar va fi de calibru, de Liga a 3-a, iar apoi jucăm acasă cu UTA III. Nu-mi fac probleme, avem un lot bun, valorors și pregătit fizic să facem față acestor partide”,  a conchis fostul fundaș al Ineului.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button