UTA Arad

Foștii „stegari” ai UTA-ei prefațează „duelul” de mâine. Strătilă își așteaptă „clienții” la stadion: „Astfel de jocuri îmi plac”





Arădenii merg la Braşov cu mult optimism, dar şi cu avantajul moral luat sezonul trecut, atunci când din patru meciuri, au câştigat trei, iar un joc s-a terminat la egalitate. Faţă de echipa de anul trecut, UTA tocmai şi-a cedat cel mai bun jucător, atacantul Dennis Man, la Steaua. Chiar şi aşa, arădenii au o echipă bună, construită în jurul braşoveanului Strătilă. Din această vară, UTA a transferat şi doi foşti „stegari”. Este vorba de fundaşul dreapta Alexandru David şi mijlocaşul Cristian Andor. Dacă Strătilă este născut la Braşov, dar nu a jucat niciodată în tricoul „stegarilor”, în schimb, David este format de FC Braşov unde a şi debutat în Liga 1, iar Andor a jucat în returul campionatului trecut, atunci când a fost unul dintre cei mai buni jucători ai echipei.

Alexandru David recunoaşte că meciul de vineri este unul special pentru el, ţinând cont că va înfrunta fosta echipă. „Cu siguranţă este un meci special pentru mine, voi juca contra Braşovului, echipa mea de suflet la care eu m-am format şi unde am debutat în Liga 1. Acum sunt la UTA, sunt jucător profesionist, astfel că voi da totul pe teren ca echipa mea să câştige. Sunt convins că nu va fi un meci uşor, mai ales că Braşovul este în creştere faţă de sezonul trecut”, a spus David.

Cristi Andor a fost la un pas să continue şi din vară la FC Braşov. Andor s-a pregătit cu Concordia Chiajna, dar în cele din urmă a ajuns la UTA. Cum la Braşov lucrurile s-au mişcat greoi, atunci când Andor a fost sunat de Ţălnar, mijlocaşul tocmai semnase cu echipa arădeană. „Îmi face mare plăcere să revin la Braşov şi sunt convins că voi fi bine primit de către suporteri. În vară am fost dorit de cei de la FC Braşov, dar cei de la UTA s-au mişcat mai repede. Timp de 90 de minute vom fi adversari, dar la final, cu siguranţă, vom fi din nou prieteni. Sunt încă mulţi jucători la Braşov cu care am jucat anul trecut”, a declarat Andor.

Dacă David şi Andor nu vor avea probleme cu fanii braşoveni, situaţia se schimbă atunci când este vorba de Sorin Strătilă. „La fiecare meci de la Braşov am «clienţii» mei la tribuna a 2-a care mă contestă. Mie astfel de jocuri îmi plac. Etapa trecută am făcut egal cu Mioveniul, o echipă care s-a apărat tot meciul, în schimb cu Braşovul va fi altceva pentru că este o echipă care joacă fotbal. Ştim că întâlnim o echipă bună, cu un antrenor valoros, Cornel Ţălnar, cu care am lucrat foarte bine la Dinamo. Sunt convins că «stegarii» vor să ne bată cu orice preţ, mai ales că sezonul trecut noi am câştigat de trei ori, iar un joc s-a terminat la egalitate. Nu există o favorită la acest meci deschis oricărui rezultat”, a menționat Strătilă.

Sursa: monitorulexpres.ro.  









3 comentarii

  1. Sper sa fie bine si de-acesta data! Sper ca UTA SA nu piarda ptr.ca atunci vor incepe iar speculatiile mai ales acum dupa transferul lui Denis! bafta! HAIDE UTA,CAMPIOANA PROVINCIEI!

    0
    0
  2. Va fi un meci tare greu, cred ca daca nu dam gol, cit mai repede , iar apararea sa stea sigura, mi-e greu sa vad un rezultat bun. Se pleaca de la 0-0,este adevarat, au si ei destui experimentati, si juniori buni,joaca mai ofensiv ca noi, de la UTA plecarile au slabit grupul. Man va fi greu de inlocuit, mai ales daca Petre nu joaca, de la inceput. Mi-ar place sa nu se schimbe tot timpul juniorii, sa existe stabilitate, si sa fie preferati cei cu fizic mai dezvoltat, si cu oarecare experienta, nu o rotatie ca acum.

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button