Baschet

Egalitate perfectă între ICIM și Satu Mare după patru amicale. Americanca Stroman, în locul lui Freeland!





Univ Goldiş ICIM Arad şi CSM Satu Mare au încheiat nedecis cvadrupla confruntre amicală de dinaintea noului sezon. Dacă în Sătmar victoriile s-au împărţit după cum urmează: 64-56 pentru arădence, respectiv 62-45 pentru gazde, lucrurile au fost aproape la fel şi în duelurile din Polivalenta arădeană.

Mai întâi, ieri, după un duel controlat de trupa lui Stacey Nolan şi Dan Moraru, Univ Goldiş ICIM Arad s-a impus cu 50-41. A urmat un meci complet diferit, în care sătmărencele lui Jose Araujo au fost mai decise şi au echilibrat disputa la general, după un 66-49.

Cu menţiunea că azi liderul echipei arădene, Brankica Hadzovic, nu a evoluat, din pricina unor probleme la spate. Din lotul echipei arădene au făcut parte: Moraru, Mercea, Pasic, Szocs, Nagy, Karakasevic, Gădărici, Demeter, Zidaru, Everbein, Hadzovic şi…Morgan Stroman. Aceasta din urmă o înlocuieşte în lotul „galben-albastrelor” pe conaţionala sa Freeland. Stroman nu este la prima apariţie în baschetul românesc, în sezonul 2014-2015 al Ligii Naţionale jucând la CST Alexandria. Extrema americancă a evoluat ultima oară pentru Basket Esch (Luxemburg), acolo unde a avut medii de 13,3 puncte şi 9,3 recuperări pe meci.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button