UTA Arad

Arbitrii partidei cu Afumați i-au deschis răni mai vechi lui Nagy: „Poate ni s-a luat un an de Liga 1”





Cartonașul roșu primit de juniorul Tănase după o intrare tare, dar fără un grad de violență ridicat și într-o zonă neutră a terenului, suprapus peste două faze de penalty pentru UTA, l-a determinat pe Roland Nagy să răbufnească la finalul partidei cu Afumațiul.

Antrenorul „alb-roșilor” și-a îndreptat „tirul” spre arbitri, aducând în discuții și episoade mai vechi, chiar din stagiunea trecută. „Adversarul și-a jucat șansa, a arătat un fotbal plăcut, dar în peisaj a apărut și un om alb-negru. Toată maniera de arbitraj a fost ceva înfiorător. Adversarii se împiedicau singuri și imediat se fluiera, la golul lor a fost offside sau nu, a fost cel puțin un penalty clar pentr noi, dar asistentul era absent, așa cum la Brașov un alt asistent făcea sprinturi de-a lungul tușei. Apoi, e de neconconceput ca un atac la minge, e adevărat periculos, dar din față, să fie pedepsit direct cu cartonaș roșu. Din punctul meu de vedere, arbitrajul de azi a fost cu dedicație. Se pare că unele echipe au gânduri mari și se gândesc la noi. Dacă tot tăcem unde ajungem? E doar mijlocul turului, ce va fi la finalul lui, sau la începutul returului?”, a răbufnit Roland Nagy.

Mai mult, „principalul” arădenilor a făcut apel la epsioade din stagiunea trecută și încă pe un ton ridicat, ce a emanat frustrare. „Poate ni s-a luat un an în care puteam să promovăm în Liga 1. O spun cu tărie…că nu am jucat popice. Ceea ce s-a întâmplat la Baia Mare și Chindia Târgoviște s-a uitat, poate, prea ușor. În Liga 1 sunt bine mersi Mediașul și mai ales Timișoara, cu minus în clasament, e haosul fotbalului. Nimeni nu se sesizează. Observatorii sunt puși numai să dea note, acestea să fie de trecere și competiția merge mai departe bine mersi. Nimeni nu plătește. Numai noi, antrenorii, clubul, jucătorii, suferim. Poate unii dintre fotbaliști ar avea un alt viitor dacă nu ar fi aceste probleme, sau aveau deja… Sunt foarte dezamăgit. Ori acesta e nivelul și atâta pot arbitrii și ne conformăm situației, ori acesta e fotablul românesc și degeaba ne tot plângem că suntem unde suntem”, a mai refulat antrenorul principal al „Bătrânei Doamne”.

FOTO: Ciprian Petcuț









6 comentarii

  1. Adevarul ca de foarte mult timp nu am mai auzit de arbitri suspendati . Acum poate nu mai stiu eu bine si nu se mai anunta , dar in trecut suspendarile ( de fapt oficial retinerile de la delegari ) erau publice

    0
    0
  2. Arbitri sunt de vina ca nu jucam nimic..sau am fost obisnuiti ca la judet si la divizia c arbitrii sa fie mai egali cu noi..

    0
    0
  3. e ceva normal sa fim arbitrati astfel ! Sint jocuri si interese la mijloc , dar asta nu trebuie sa ìi impiedice pe jucatori sa joace fotbal ! De ceva vreme UTA nu mai joacà un joc frumos constructiv , dar e bine ca deocamdatà cistigàm chiar si impotriva acestor „corupti ” care au distrus fotbalul romanesc . Astfel de infecti imbracati in negru sigur vom mai intilni (in mod special cei din Aiud ) dar ar fi bine ca si jucatorii sau antrenorul sa-si schimbe tactica de joc !

    0
    0
  4. Aici este vinovată conducerea…am criticat jocul nostru, dar asta nu are nici o legătură cu arbitrajele…ieșiți, fraților și faceți scandal după fiecare meci in care suntem arbitrați șmecherește….

    0
    0
  5. Meciul de la Brasov a fost televizat, era simplu sa se faca o colectie de vreo 7-8 faze ,toate flagrant impotriva UTA-ei si sa fie duse la o televiziune , plus un raport la CCA. Nu cred ca s-a facut nimic. Daca si acum cu Afumati a fost la fel, desi mie nu mi s-a parut ieri rea vointa, , la fel faceti domnilor referat cu faze, ca si asa filmati meciurile, Doar dand din gura nu se rezolva nimic. Oricum Tanase sambata, si Chindris , saptamana trecuta la Brasov au luat cartonase pentru intrari iresponsabile. Daca erau „infioratori” acordau golul, ca offside…..greu de spus, daca a fost. Sa ne mai vedem si birna din ochii nostri, nu doar paiul, din ochii altora.

    0
    0
  6. Aseara in 24.9.2016 am participat la un majorat a unei ,,finute,, si acolo era un arbitru divizionar…..si un antrenor cunoscut… si renumit !S-a discutat printre altele si de UTA ca ei doi stiu patima mea…Arbitru mi-a zis ,,mai finule tu stii ca Adr.Marginen liniorul buclucas din Aiud in meciul pierdut de UTA la Brasov a fost retinut de la delegari de CCA,caci observatorul….a notat evolutia sa penibila !Si Andrei …din Tg Mures cam are apucaturi,dar jucatorii utisti trebuie educati sa evite primirea aiurea de cartonase si jocul UTA-ei cam scartaie si era cat ,,peci sa ne afume ,, astia din Afumati !Hai UTA cu un joc mai bun si cu intariri daca se mai poate !

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button