UTA Academie

Tradiție în Ripensia – UTA II, dar punctele sunt de aur la poli diferiți





Cu o jumătate de oră mai repede de primul fluier al partidei dintre UTA și Juventus București, „satelitul” o reprezintă pe Campioana Provinciei în compania Ripensiei, formație ce a câștigat de patru ori titlul în România în anii ’30.  Timișenii s-au reînființat de câțiva ani, au urcat eșalon după eșalon și, teoretic, ar a dori să ajungă în liga secundă. Lot ar avea, condiții așa și așa, dar cert este că pornesc cu prima șansă în disputa cu echipa de tineret rezerve a „Bătrânei Doamne”. Aceasta pare într-un con de umbră, atât ca rezultate, cât și ca exprimare în joc.

Dincolo de punctele ce ar ajuta-o să se apropie de podium, poate chiar să ajungă acolo dacă rezultatele indirecte sunt bune, Ripensia mai are o miză în disputa de sâmbătă. Nu a câștigat încă un meci oficial acasă în acest sezon și: „Pentru noi asta e o mică problemă, deoarece ne-am cam obișnuit suporterii să plece fericiți de la stadion. Iar de la barajul cu Lupeniul, nu am mai reușit acest lucru și ar fi timpul. Prilejul e perfect, în sensul că întâlnim o echipă de mare tradiție ca a noastră, iar satisfacția unei prime victorii acasă ar fi și mai mare. Respectăm UTA, dar vrem și sperăm să o învingem. Fiindcă prima lor echipă joacă la aceeași oră cu Juventus, nu vor primi jucători de Liga a 2-a și asta e bine pentru noi. Dar, chiar și așa, au destui jucători talentați, tineri, cu dorință de afirmare, pe care trebuie să o tratăm la modul cel mai serios posibil”, a menționat Remos Steop, unul dintre antrenorii lui „Ripi”, alături de Orlando Trandu. A. Popescu, Mînecan, Vasiuliu și Stoi (toți cu probleme medicale) sunt fotbaliștii care vor absenta sâmbătă din „garnitura” timișorenilor.

În jurul UTA-ei II au apărut destule reacții negative în ultima perioadă. Echipa lui Oprescu, Păcurar, Ungur și Sin au pierdut ultimele trei meciuri de campionat, sâmbăta trecută evoluând foarte modest cu Lugojul. Apoi, marți, mai mulți componenți de la „satelit” au pus umărul la rușinea de la Timișoara, cu ocazia eliminării „alb-roșilor” din Cupă de Mama Mia Becicherecul Mic. „Poate, aveam nevoie de un astfel de meci, împotriva unei echipe de tradiție ca a noastră. Ar trebui ca jucătorii noștri să realizeze că e o onoare, o mândrie să îmbrace acest tricou și să-și schimbe atitudinea față de club și competiție. Ne așteptăm să dea totul pe teren la Timișoara și, chiar dacă ar fi să piardă, să le putem strânge mâna. Cu siguranță, nu mai avem voie să repetăm prestația proastă din ultimul meci, mai ales că avem în față o echipă și mai bună, cu jucători care pot face oricând diferența, ca Zaluschi, Briciu sau Mediop”, a menționat Dan Oprescu. Dacă pierd și pe arena „Ciarda Roșie”, utiștii riscă să alunce pe ultimul loc dacă Giarmata își valorifică avantajul terenului propriu în fața Reșiței. În această săptămână, și Ghiunghiuș a ajuns în infirmerie lângă Mandache  și Dobrean. Punctele sunt importante

Formații probabile:

Ripensia: Gakos – Luca, Hecsko, Apro, Toma – Semeniuc, Briciu, Zaluschi, Nanu – Mediop, Golda.

UTA: Mara – Iova, Wild, Celea, Copaci – Coadă, Gîrbiță – Stahl, Tarcea, Ungurianu – Ignea.

5 comentarii

  1. Minim 5-0 va fi!! Ripensia e echipa buna, de valoare comparabila cu Uta din liga a doua..gradinarule mai faceti selectii, ca poate chiar si la 15-16 ani mai sunt talente nedescoperite in arad..

    0
    0
  2. Daca nu a fost ei in stare sa o bata pe codasa Mama mia ,ce sa mai zic de Ripensia care este o echipa mult mai buna !!!

    0
    0
  3. Formatia de acum Ripensia Timisoara nu „a castigat d 4 ori titlul, in anii ’30”. Ripensia de azi este un alt Georgescu sau Ionescu, sau …Ion. Cum Juventus Colentina nu este verisoara lui Juventus Torino E altceva ,dar cind vine vorba de echipe numite Dinamo sau Steaua ( Dinamo Kiev,MoscovaMinsk,Bucuresti etc, sau Steaua звезда=zvezda-,redstar=) astia sint echipe venite pe tancuri sovietice, au si ungurii vasas si ujpest- (echipe de armata sau politie). Ripensia Timisoara, de azi, chiar daca a copiat un nume, poate si culori, nu are o minima continuitate, ultimul ripensist vechi a murit , de mult si nu a transmis nimic din Riprnsia lui Dobay, Schwartz,Bindea, Dehelean, etc. Mai degraba Poli e urmasa, fiind prima echipa a Timisorii, cum era si Ripensia

    0
    0
  4. Nu stiu daca Ripensia actuala figureaza in scriptele frf la palmares cu cele 4 titluri castigate, dar stiu ca UTA bd nu are in dreptul palmaresului nici un titlu!! Asa ca oficial uta bd este un club nou! Legat de viitoarea adversaraJuventus bucuresti, putina lume stie faptul ca , continuatoarea campioanei interbelice a fost Petrolul Ploiesti..

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button