Pe teren în memoria…Șoimilor Pîncota

Pe teren în memoria...Șoimilor Pîncota

Fotbaliștii care au dus la bun sfârșit campionatul trecut al Ligii a 2-a, dar și antrenorul Dan Cuedan, cel care a condus-o cel mai mult mult pe Șoimii Pîncota în ultimii 6 ani, au evocat pe teren gruparea dispărută subit în această toamnă. Irimia, Pașcalău, Lung, Lengyel, Al. Pavel, Dubeștean, Leucuța, Sălăjan, Fl. Cuedan, Siminic,  Huțanu Alin Mihai, dar și maseurul Călin Petrică, plus trei-patru „stranieri”, printre care utistul Gligor și viitorul atacant de culoare al Felnacului, au format trei echipe pe terenul sintetic Champions League de la Vladimirescu.

A lipsit președintele Pavel Piroș, aflat în străinătate, dar nu și Silviu Turc, omul de afaceri care a sprijinit logistic fosta grupare din Podgorie. Din 2010 încoace, Șoimii Pîncota obținuse două promovări, în ligile trei și doi, însă în vară a rămas fără finanțare din partea autorităților locale. Piroș a încercat să se asocieze cu italianul Massone, care – însă – a dus clubul spre faliment și excluderea din eșalonul secund.

 

0
0

Lăsați un comentariu decent și la subiect. Altfel s-ar putea să fie editat sau să fie șters. Mulțumim!