UTA Arad

Todea și-a luat Licența A+B cu media 9: „Cerințele și presiunea de la UTA te obligă să progresezi mereu”





Cursul organizat în premieră de Școala Federală de Antrenori pentru obținerea licențelor cumulate UEFA B+A dedicat foștilor jucători profesioniști cu activitate îndelungată a ajuns la final în luna decembrie, când cei 22 de foști fotbaliști au susținut și promovat examenul final, care a constat într-o probă scrisă și în susținerea lucrării de licență în fața comisiei de examinare.

Printre aceștia s-a aflat și arădeanul Cristian Todea, care a obținut a absolvit cu media 9, fiind depășit doar de Florin Bratu și Ovidiu Burcă (care au obținut 10 la scris și 9 la prezentarea lucrării), în timp ce lui Sergiu Radu i-a ieșit tot media 9 (10 la scris și 8 la prezentarea lucrării). „Mă bucur că am avut ocazia să fac parte din prima generație ce termină cu brio acest curs. Sunt la început în această carieră de antrenor, ce e total diferită față de cea de jucător. Nu pot decât să le mulțumesc antrenorilor principali de la UTA, Roli Nagy și Laurențiu Roșu, care m-au luat lângă ei, având astfel ocazia să fur meserie. Bineînțeles și modulele făcute la București au fost importante, intenționez să mă înscriu și la cursul pentru obținerea Liceneței PRO peste un an, dar, între timp, îmi doresc să pun umărul cât pot de mult la rezultatele bune ale UTA-ei și o mult dorită promovare în Liga 1. De abia aștept să începem din nou treaba de luni, sunt onorat că antrenez la un club de tradiție, cu cerințe mari, unde există în permanență o presiune ce te obligă să progresezi. Fie ca jucător, fie ca tehnician”, ne-a mărturisit „secundul” Bătrânei Doamne.

Miercuri, „Dulăul” și colegii săi (Florin Bătrînu, Marius Bilașco, Florin Bratu, Ovidiu Burcă, Cornel Cernea, Dănuț Coman, Ionel Dănciulescu, Răzvan Farmache, Ionuț Luțu, Ionuț Mazilu, Marius Măldărășanu, Marius Mitu, Cătălin Mulțescu, Cătălin Munteanu, Valentin Năstase, Valentin Negru, Daniel Oprița, Sergiu Radu, Daniel Rednic, Florin Șoavă și Mihai Stere) și-au ridicat licența chiar din mâinile președintelui FRF. „Știu că nu e ușor să îți faci un drum după ce îți închei cariera de jucător. Cei care ați urmat acest curs ați decis să vă îndreptați spre antrenorat sau e o opțiune pe care o luați în calcul. Sunteți tineri, talentați și vă doresc să aveți aceleași satisfacții în antrenorat ca și în cariera de jucător”, le-a transmis proaspeților absolvenți Răzvan Burleanu.

Cursul a debutat în luna februarie a anului trecut și a cuprins șase module. Criteriile principale de admitere au fost: deținerea carnetului de antrenor, peste 200 de jocuri în competițiile oficiale din România și din străinătate, să nu fie jucător activ. Posibilitatea organizării unui astfel de curs a fost prevăzută în Convenția UEFA, Ediția 2015, conform art. 5, lit. e) coroborat cu art. 22 și art. 23.

 

3 comentarii

  1. Cristian Todea este, si ca jucator, un tip emblematic , la UTA Il felicit pentru diploma de antrenor,antrenoratul este o alta meserie, care necesita, pe linga cunostiintele din fotbal, care…se mai si fura, de la fostii antrenori, si cunostiinte pedagogice, de pregatire fizica, necesita mult tact, si sa poti sa iti infranezi reactia de bucurie sau suparare…la cald, cind laude si reprosuri mari nu e bine sa le faci, nimanui.. Sint convins ca va ajunge, in timp un bun antrenor, dar, in acelasi timp as putea pune pariu, ca nimeni nu a fost invalidat la acest examen, ceea ce arata cit valoreaza.Pentru C.Todea cel mai fericit lucru ar fi sa i se dea pe mana echipa de divizia C, sau macar cea de Judet, ca a facut , in timp cite ceva, pentru UTA

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button