UTA Arad

Muntean a devenit al doilea marcator stagional al UTA-ei: „Chiar și peste Juventus, avem șanse mari de promovare”





De zece zile, de când s-a perfectat primul transfer al iernii la UTA, Marius Curtuiuș nu mai este cel de-al doilea marcator stagional în „alb-roșu (primul e Petre cu 18 reușite). Cu 8 goluri înscrise, sătmăreanul Dumitru Muntean se anunță una dintre „armele” echipei fanion a Aradului pentru retur, deși încă există dubii cu privire la poziția sa în teren. Fotbalistul de picior drept a dat un randament excelent pe banda stângă a liniei de mijloc a Olimpiei, însă la Arad îl are concurent pe post pe Cristi Andor, unul dintre cei mai în formă utiști în finalul anului trecut.

– Bine ai venit la UTA, cum te simți după prima săptămână la una dintre echipele de tradiție din fotbalul românesc?

– Mă bucur că sunt aici, la o echipă bună, cu pretenții, pot spune că m-am acomodat deja. Pe câțiva jucători îi cunosc chiar foarte bine, cu Miron și Andor am fost coleg, iar pe restul îi cam știu din întâlnirile anterioare în Liga a 2-a.

– Ce ai găsit la Arad ca și condiții? Este UTA peste Olimpia din acest punct de vedere?

– La terenurile de joc și antrenamente, situația este cam aceeași, poate de aceea atât UTA, cât și cei de la Satu Mare pleacă în străinătate pentru a face o pregătire cât mai bună. Noi plecăm peste o săptămână în Spania, acolo unde eu, spre exemplu, nu am mai ajuns într-un cantonament, iar Olimpia, în Cipru. În rest, atât ca și pregătire cât și ca organizare, condițiile de la UTA sunt puțin peste cele de la Satu Mare.

– Sunt tot felul de presupuneri despre postul pe care vei juca la UTA…

– Mijlocaș stânga sau fundaș dreapta, astea ar fi posturile mele de bază, ca să zic așa. Pe banda stângă îmi fac deseori mingea în centru pe dreptul, iar ca fundaș dreapta poate sunt ceva mai liniar în evoluții, dar am încercat mereu să-mi fa treaba. Eu sunt dator să mă pregătesc cât mai bine și să-mi fac treaba acolo unde mă folosește antrenorul.

– Ai marcat, totuși, 8 goluri ca și mijlocaș stânga în stagiunea de toamnă…

– Nu asta este cel mai important. Prefer să nu mai dau niciun gol la UTA în acest sezon, iar echipa să promoveze.

– UTA e pe loc promovabil, crezi că poate rămâne acolo până la final?

– Am jucat în tur la Satu Mare, cunosc bine toate echipele și eu spun că nici Juventus, deși e pe primul loc, nu e la nivelul UTA-ei. Așadar, personal, nu mi-e teamă de niciun adversar. Pornim cu șanse foarte mari, însă asta nu înseamnă că nu trebuie să tratăm cu ușurință vreun meci. Toate vor fi foarte grele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button