National Sebis

Cojocaru: „Am pierdut pe două gafe în apărare. Punctele cu Ighiul nu schimbă perspectiva asupra returului”





Sebișul a rămas cu succesul „fluviu” împotriva unei formații experimentale a Ineului în amicalele iernii. ACS Poli, Crișul Chișineu Criș și Lunca Teuz Cermei au trecut de liderul din C4, Călin Cojocaru având destule semnale că mai are mult de lucru până ca echipa să arate așa cum își dorește el.

Până una alta, managerul – antrenor al Naționalului a comentat astfel eșecul cu 2-1 cu Cermeiul. „Chiar dacă rezultatul e negativ rămânem cu un antrenament bun, pe un teren la fel de bun. Nu ne-am mai întâlnit demult cu o astfel de suprafață de joc, practic de la amicalul cu Poli de acum două săptămâni. Nu trebuie uitat și că suntem în plin cantonament, în care punem accentul pe partea fizică, dar asta și pentru că nu avem un teren unde putem lucra prea des cu mingea. Revenind, astăzi am întâlnit o echipă bună, agresivă, o știam de fapt din campionat. În prima repriză, eu zic că am dominat clar, am avut 4-5 ocazii importante, am și înscris, după care am luat goluri pe două gafe ale noastre. La primul chiar mi s-a părut un mic fault la portar, dar asta contează mai puțin. Și așa nu m-a interesat rezultatul, ci atitudinea,  implicarea în joc a fotbaliștilor mei”, a spus Cojocaru.

Acesta i-a văzut la lucru și pe cei doi mijlocași de culoare sosiți de marți la Sebiș, Mohamed Drame și Warren Gnakpa. „Nu pot să mi fac o impresie despre ei după 45 de minute, trebuie să-i mai vedem la lucru. Ei vin după niște antrenamente tari, cu care nu au fost obișnuiți. Noi avem alt mod de pregătire, la ei pauzele intre tur și retur sunt inexistente, nu există perioade în care se încarcă fizic jucătorii, cum e în România. Dar, nu e vorba doar de ei, trebuie să punem la punct cu pregătirea și alți fotbaliști, iar pe ceilalți nou veniți să-i încadrăm în echipă. Asta am încercat să fac în special în partea a doua, când le-am dat minute tuturor jucătorilor”, a adăugat tehnicianul Naționalului

În fine, Călin Cojocaru a comentat și sentința Camerei de Soluționare a Litigiilor, prin care echipa sa ar trebui să câștige cele trei puncte din disputa cu Ighiul ca urmare a faptului că senegalezul Keita nu avea drept de joc. „Am cerut să câștigăm acel meci conform regulamentului. Este exclus să câștige și celelalte echipe partidele cu Ighiul în care a fost utilizat Keita, dacă ar fi vrut acest lucru trebuia să-l conteste cum am făcut noi. Așadar, așteptăm cele trei puncte în plus în clasament, care – însă –  nu schimbă perspectiva noastră asupra returului. Trebuie să rămânem foarte concentrați și să avem meci de meci atitudinea corespunzătoare. Chiar dacă aș putea fi acuzat de lipsă de modestie, pe noi ne-au bătut echipele de pe ultimele locuri ca urmare a faptului că jucătorii noștri nu și-au respectat până la capăt meseria în acele meciuri”, a încheiat managerul Naționalului.

FOTO: Ciprian Petcuț

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button