Gloria LT Cermei

Sinceritatea lui Suslak: „Aș fi ipocrit să spun că nu m-am așteptat să fiu chemat la UTA, măcar pentru a fi văzut”





În amicale, Lunca Teuz Cermei a ținut în șah cele mai cotate echipe din județul nostru. A remizat cu UTA (2-2) și a bătut Sebișul (2-1), omul numărul unu al trupei lui Aslău fiind de fiecare dată Adrian Suslak, care a înscris câte un gol în fiecare dispută. „În ultima vreme chiar mi-au ieșit execuțiile din faze fixă și am tot mai multă încredere în mine. Exersez și destul de mult, mă bucur că îmi ajut echipa, dar importante rămân meciurile din campionat. Pe de altă parte, sunt bune și astfel de rezultate într-o perioadă grea de pregătire, cu antrenamente în special cu caracter fizic. Avem și mulți tineri în lot, care au nevoie de încredere, iar rezultatele și jocurile bune sunt importante în acest sens”, susține fotbalistul de bandă stânga.

Suslak a fost fotbalistul pe care Laurențiu Roșu l-a remarcat după disputa din toamnă, de la Șiria, dintre „satelitul” UTA-ei și Lunca Teuz Cermei. Cum Adi Suslak e împrumutat chiar de la echipa fanion a Aradului, era – oarecum – de așteptat ca el să fie chemat la reunirea lotului „roș-alb”, de pe 16 ianuarie. „Aș fi ipocrit să spun că nu m-am așteptat să fiu chemat măcar pentru a fi văzut la câteva antrenamente și unul-două meciuri de verificare, dar să nu se înțeleagă că sunt supărat. Îmi văd de treabă la Cermei, findcă există și alte echipe nu doar UTA. Mai vedem în vară ce se întâmplă, când contractul meu cu UTA expiră. Poate atunci voi primi un semnal mai clar”, a mai spus fotbalistul de 24 de ani.

Revenind la amicalul de ieri și vorbind puțin despre adversar, fundașul lui Aslău a adăugat: „Sincer, mi-a plăcut jocul Sebișului din prima repriză. Au pasat mult mai bine decât noi, în schimb în a doua parte au fost mai slăbuți, dar asta – poate – și pentru că din câte am înțeles au avut multe rezerve și jucători în probe în teren. Dar, cu titularii pe teren, Sebișul rămâne o echipă de primele locuri. Cât în privința noastră, echipa e cam la același nivel din tur, posturile rămase descoperite au cam fost acoperite. Mai departe, dacă mai vine cineva e binevenit, dacă nu, ne descurcăm și așa. Până la urmă, e treaba conducerii ce face, datoria mea este să joc fotbal și atât”.  

Cu excepția partidei Cermei – Deva, când a fost suspendat, Suslak a fost titular și integralist în turul de campionat pentru „alb-roșii” de pe Teuz.

FOTO: Ciprian Petcuț









5 comentarii

  1. Suslak a avut ghinionul de a fi concurent pe post cu Burla, care e „made Atletico”. De aici i se trage, altfel este un jucator decent, nu mai slab ca multi altii de la UTA

    0
    0
    1. Ai grija ca si Suslak e tot produsul lui Atletico mai bine ziceai ca ghinionul sau a fost varsta lui Burla

      0
      0
  2. Dar ghinionul lui Aldan care e că tot a lui atletico este.
    Petrache ,Cosa Bulza Suslak…..etc ai cui sunt??? Dinculescu a cui este???

    0
    0
    1. @dani problemele acestor jucatori nu le cunosc eu ii raspundeam lui Cosmin la problema lui Suslak. De ce acesti fotbalisti au fost lasati sa plece nu stiu cu toate ca a juca in liga 3 nu e un lucru rau pentru niste jucatori tineri, insa de ce s-a renuntat la ei asta nu stiu. Deacord cu tine l-am vazut pe Dinculescu de mai multe ori nu mi se pare a fi o valoare si se vede ca nu a reusit sa se impuna nici macar la Pitesti ca e tinut in spate de cineva iar nu stiu doar ce „se aude prin targ”. Baieti astia de la Cermei trebuie sa joace bine si niciodata nu se stie de unde sare norocul pe strada lor la UTA sau la o alta echipa. Bafta tuturor.

      0
      0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button