National Sebis

În sfârșit, autoritari: Național Sebiș – Pobeda Dudeștii Vechi 4-0





Cu excepția testului cu formația experimentală a Ineului, liderul din C4 nu a avut o față prea bună în amicale, însă azi lucrurile au stat altfel. Împotriva echipei clasate pe locul 5 la mijlocul drumului în Liga a 4-a Timiș, sebișenii au arătat mai bine, în special în prima parte, când – practic – s-a decis totul.

Tulcan, Cocină și Săulescu (foto), în două rânduri, l-au învins pe portarul celor de la Pobeda Dudeștii Vechi până la pauză. Scorul nu avea să se mai schimbe până la final, astfel că Naționalul s-a impus cu 4-0 și și-a atins întru totul scopul pentru testul de azi, de pe terenul desfundat de la Prăjești. „Având în vedere că suprafața de joc a fost foarte moale, din nou am făcut un antrenament mai degrabă fizic. După prestațiile și rezultatele mai puțin reușite din ultimele săptămâni, am decis să o luăm cu pași mărunți, să progresăm de la meci la meci, iar tema pentru azi era să nu luăm gol. Ne-am propus să jucăm simplu și sigur, să stăm mai bine în teren, să nu lăsăm spații mari între linii și jucători și eu zic că am reușit”, a spus Călin Cojocaru, managerul antrenor al sebișenilor.

„Alb-albaștrii” au avut două formule distincte de joc împotriva Dudeștiului și anume: Fișteag – Stupu, Basic, Bârsănel, Siminic – Avramescu, Fuchs – Săulescu, Cocină, Iuga – Tulcan (prima repriză), respectiv Fișteag – Rosenblum, Stupu, Kilin, Moise – Drame, Mihuța – Susan, Tulcan (60 Clej), Pirtea – Velici.

Sebișul încheie minicantonamentul pe plan local sâmbătă, cu un amical împotriva Luceafărului Oradea, pe sinteticul de la Salonta.

FOTO: Ciprian Petcuț

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button