UTA Arad

Roșu: „Rezultat pozitiv, dar cel mai mult mă bucură jocul”





După disputa de azi, cu chinezii de ligă secundă, FC Dalian Yifang, palmaresul UTA-ei în amicalele din Spania e următorul: două victorii (cealaltă a fost cu Castellonul), o remiză (1-1 cu Sturm Graz) și înfrângerea (1-2) de debut cu nemții de la TSV Steinbach.

S-a jucat din ce în ce mai bine, dovadă stând și rezultatele crescătoare, dar și faptul că arădenii au încasat un singur gol în 270 de minute. „Am întâlnit o echipă de liga a doua din China, ei sunt în aceeași situație ca noi, în stadiu de pregătire. Nu a fost diferența foarte mare la nivelul pregătirii. Am avut momente foarte bune în joc, în care ne-am creat ocazii destul de bune și puteam înscrie mai mult decât un gol. Am avut de suferit în unele momente pe faza defensivă, au avut și ei două ocazii clare dar am trecut cu bine peste ele. Rezultatul e unul pozitiv și cel mai mult mă bucură jocul. A fost unul din meciurile cele mai bune. Am reușit să recuperăm multe mingi în terenul advers și ne-am creat ocazii foarte bune de a înscrie, dar uneori nu am fost atenți la ultima pasă” au fost cuvintele lui Laurențiu Roșu pentru uta-arad.ro, la finalul partidei.

Mâine, echipa se antrenează pentru ultima oară pe tărâm spaniol, seara urmând să plece la Valencia, de unde ia avionul cu destinația Timișoara.

FOTO: UTA Media Design

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button