Minifotbal, futsal

Mărcuș: „Îmi felicit băieții, nu le pot reproșa nimic. Au fost chiar și peste așteptările mele”





Fiindcă, aseară, partida târg-mureșenilor de pe Bega (2-5 cu Informatica) a fost transmisă pe micile ecrane, șimăndanii și-au putut face cât de cât temele pentru disputa din această seară din Cupa României. Practic, „șoimii” au abordat exact tactica de marți a celor de la AS City’us la Timișoara, și au rămas în joc aproape o jumătate de oră. Am încercat să le citim mult fazele și să trată, meciul în consecință. Așa cum s-au apărat ei la Timișoara, tot așa am încercat noi să ne apărăm în această seară, pentru a le bloca ultima pasă sau șuturile. Futsalul e foarte tacticizat,  chiar am vorbit despre asta cu antrenorul lor (n.a. Cosmin Gherman) înaintea partidei. Îmi pare rău că Neluțu Ardelean nu a jucat deloc azi, dar el a spus că nu poate să se apere, căci toată viața sa a evoluat doar în față, pe atac. La acest nivel, însă, trebuie să fi parte unui bloc funcțional, mai ales când ai în față un adversar mult mai bine cotat. Până la urmă, trebuie să recunoaștem că adversarul a avut o experiență mult mai mare. Posibil să ne fi ridicat de multe ori la nivelul Târgu Mureșului și pentru că au avut meci ieri,  meci ieri,  poate i-am prins și puțin obosiți. Dar, până la urmă, diferența a fost justă, să nu uităm că, totuși, sunt campionii naționali en-titre și au în total șase trofee de acest fel. Merită felicitați pentru ceea ce fac la Târgu Mureș, ar fi bine să apară și la Arad o formație cu adevărat profesionistă. Sunt echipe bune și la De Savoia, dar să nu uităm că e cu totul altceva, atâta timp cât se joacă 5+1 și pe suprafață sintetică. Până una alta, vreau să-mi felicit și colegii, elevii, nu le pot reproșa nimic. Au fost chiar și peste așteptările mele”, a menționat profesorul Dani Mărcuș, antrenor și jucător la Șoimii Șimand.

Ultimele trei minute l-a găsit pe teren și pe puștiul de 14 ani, Laurențiu Eugen Onaca. Acesta a evoluat cu mult curaj, a ajuns și în poziție de gol, dar a fost blocat la timp de portar, însă aplauzele și le-a cules oricum. „E doar unul dintre tinerii noștri de viitor, mai sunt și alții. Unul dintre băieți participă chiar în aceste zile la o selecție pentru echipa națională (n.a. Claudiu Ujoc), sperăm să reușească. Până la urmă, proiectul de futsal al Șimandului se învârte în jurul echipei Under 19, pe ea ne vom concentra de acum înainte”, a adăugat Mărcuș.









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button