Fotbal feminin

Fetele de la Piroș Security nu au putut ține de rezultat în testul cu Becichercul





Două dintre echipele feminine cu pretenții din eșaloanele doi și trei și-au dat întâlnire într-un amical pe terenul Șega. Ambele ocupă pozițiile secunde în campionatele ce evoluează, având șanse de promovare la finalul stagiunii.

Pentru AC Piroș Security a fost primul test al perioadei de pregătire și nu s-au prezentat deloc rău. Elevele lui Gigi Cameniță au condus cu 3-1 la pauză, prin reușitele semnate Olariu (pen.), Lupei și A. Balaș, dar după pauză, odată cu introducerea rezervelor, „leoaicele” au pierdut lucrurile de sub control și Becicherecul Mic s-a impus cu 5-3. „Pentru primul amical sunt mulțumit, să nu uităm că venim după multe săptămâni de pauză. Fetele își intră încetul cu încetul în ritm, avem și trei-patru noutăți interesante, sperăm să avem un retur care să ne mențină pe unul din primele două locuri în clasament”, a menționat Cameniță.

Doroti – Bondar, Liheț, Marcea, Muscă – Dobrea, Olariu, Luiep, A. Balaș – Mihăilescu, Adam, plus.Gall, Neducsin, Tintar și Căbulea a fost formația aruncată în luptă de viceliderul Ligii a II feminin a fotbal.

FOTO: Ciprian Petcuț

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button