Rugbiștii arădeni debutează acasă contra liderului din Năvodari: „Avem șansa noastră”

Rugbiștii arădeni debutează acasă contra liderului din Năvodari: „Avem șansa noastră”


E greu de crezut că CSU Arad va mai prinde un loc în play-offul Diviziei Naționale, mai ales după ce a pierdut și restanța de la Buzău, de săptămâna trecută. Probabil, în curând o va condamna și matematica, iar ca acest moment să nu vină mai repede, rugbiștii trebuie să câștige niște meciuri. Prima ocazie se ivește chiar mâine dimineață, pe terenul din Sânnicolau Mic, unde sosește chiar liderul Diviziei Naționale.

CS Năvodari e principala candidată la promovare în Superliga Națională și vine după toate punctele la Arad. „Întâlnim chiar echipa de pe primul loc, este clar că ne așteaptă un meci greu. Dar, pe de altă parte, ne așteptăm la un meci frumos, deschis, plăcut ochiului spectator, ca cel din tur. Acolo am pierdut cu 52-22, mâine sperăm ca rezultatul să fie în favoarea noastră. Săptămâna trecută, nu am jucat rău la Buzău, dar arbitrii și-au făcut partea. În fine, așteptăm și lumea la meci pentru a vedea un spectacol de calitate și, sperăm noi, și o victorie a băieților noștri”, a spus Marian Grindei, antrenor și jucător al „studenților” arădeni.

Andrei Farcaș e incert pentru acest meci după o lovitură primită la gleznă la Buzău, dar în efectivul celor de la CSU revine „uvetura” Răzvan Borș.

Clasamentul la zi în Divizia Națională de rugby:



0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *