Fetele de la Piroș Security încep anul cu un derby de promovare: „Să scoatem maxim!”

Fetele de la Piroș Security încep anul cu un derby de promovare: „Să scoatem maxim!”

Campionatul Ligii 2 feminin la fotbal s-a reluat pe 12 martie, dar autocarul celor de la Piroș Security se defecta pe drum și meciul de la Reșița a fost reprogramat pentru mâine după-amiază. Confruntarea cu Banat Girls este unul extrem de important în „cheia” promovării pentru arădence, care în cazul nedorit al unui eșec nu s-ar mai afla – cel puțin deocamdată – în obiectiv. „Întâlnim una dintre echipele foarte bune din Vestul țării, care joacă de doi-trei ani împreună și care, ca și noi, vor să joace mai sus de la anul”, spune Gigi Cameniță, antrenorul „leoaicelor”.

Fără îndoială, față de acum  15 zile, când ar fi trebuit să se dispute în mod normal această dispută, arădencele sunt mai pregătite. „Avem o lună bună de antrenamente la activ, în care am încercat să le integrăm și pe fetele noi din echipă și aici mă refer în special la Marcea și Adam. Din păcate, mâine ne lipsește Mladin, din motive de ordin personal, dar avem soluții de înlocuire a ei. Și programul e puțin încărcat, având în vedere că duminică jucăm din nou pe puncte, dar încercăm să scoatem maxim”, a mai afirmat Cameniță.

Într-adevăr, după partida de mâine (ora 16), Piroș Security va juca duminică, după UTA, la Șiria, contra celor de la Independența 2 Baia Mare.

FOTO: Ciprian Petcuț

0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *