Baschet

Echilibru și suspans, decisivul în Vinerea Mare. Univ Goldiş ICIM Arad – CSM Satu Mare 63-62





Pentru a patra oară în acest sezon Aradul şi Satu Mare au oferit un spectacol plin de suspans. Din nou final încins şi cu o învingătoare ce putea la fel de bine să şi piardă jocul. Aşa cum a fost şi în sezonul regulat, dar şi în urmă cu câteva zile.

În prima repriză, sătmărencele au părut ceva mai lucide şi pentru că au în lot o americancă, Reed, peste media campionatului. Aşa s-a ajuns ca la pauza mare, echipa lui Jose Araujo să aibă un avantaj de 4 puncte. Nimic pierdut, lucru ce s-a concertizat în repriza secundă, una în care Reed a primit o replică tare din tabăra adversă de la o Stroman, pariu câştigător al conducerii tehnice a Aradului.

Şi s-a tot mers cap la cap, până într-un final în care sătmărencele nu au ştiut să gestioneze un avans de 2 puncte şi Stroman, cu libere (când mai erau 2 secunde de joc), fără a-i tremura mâna, a închis un meci deloc recomandat celor cu probleme cardiace.

A fost un în care statistica pare favorabilă CSM-ului, până la un punct: cel al mingilor pierdute, acolo unde gazdele au o cifra 14, în timp ce oaspetele 27!

Vineri se joacă meciul trei din semifinala pentru grupa valorică 5-8 şi, la cum au decurs lucrurile până acum, e greu de anticipat rezultatul final. Noi sperăm să fie în favoarea Aradului.

Univ Goldiş ICIM Arad – CSM Satu Mare 63-62 (15-14, 11-16, 14-12, 23-20)

Formații și marcatoare:

Arad: Stroman 23 (1×3), McGuire 10, Nagy 7, Zidaru 7 (1×3), Hadzovic 7, Pasic 5 (1×3), Karakasevic 4. A mai jucat: Mercea

Satu Mare: Reed 24, Tavic 15 (1×3), Baltic 10, Ferenczi 5 (1×3), Crăciun 4, Laza 4. Au mai jucat: Olah, Szmutku, Canty

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button