Fotbalistele Liceului Tehnologic „Sava Brancovici” Ineu, primele la ONSȘ-Coca Cola

Fotbalistele Liceului Tehnologic „Sava Brancovici” Ineu, primele la ONSȘ-Coca Cola


Sala de sport a Liceului Dimitrie Țichindeal a găzduit, astăzi, turneul final judeţean din cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar (ONSS), combinat cu Cupa Coca Cola. Beneficiind de aportul jucătoarelor ce evoluează în campionatul național al Ligii I feminin,  Liceului Tehnologic „Sava Brancovici Ineu” și-a tăiat partea leului, învingându-și toate adversarele, după cum urmează: 3-0, pe Colegiul National „Preparandia – Dimitrie Ţichindeal”, 2-1, pe LPS Arad și 2-0, în meciul decisiv pe Liceul Tehnologic „Ștefan Hell” Sântana.

Jucătoarea turneului a fost Ana Cozac, la câștigarea trofeului mai punând umărul: Alexandra Vamanu, Ileana Crasciar, Iliana Preală și Alice Cociuba. Aceasta din urmă este componentă a lotului național Under 17, dar vine după o accidentare la genunchi și nu a evoluat la potențial maxim. Ineuancele,  antrenate de prof. Cosmina Nicodin, așteaptă afle locația turneului zonal al ONSȘ, dar și data de disputare a acestuia.

În aceeași competiție rezervată băieților, campionii județului Arad sunt cei de la pe Colegiul National „Preparandia – Dimitrie Ţichindeal”, urmați fiind de echipa Liceului Tehnologic „Sava Brancovici” Ineu și cea a Liceului Tehnologic „Ștefan Hell” Sântana.



0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *