Arădeanul Mănăilă salută revenirea unei formații arădene pe primul loc, dar a apreciat atitudinea elevilor săi

Arădeanul Mănăilă salută revenirea unei formații arădene pe primul loc, dar a apreciat atitudinea elevilor săi

Dan Mănăilă a avut dreptate. Diferența dintre Național Sebiș și Mama Mia Becichercul Mic e destul de mare și, până la urmă, normală, atâta timp cât cele două echipe au obiective distincte.

Chiar la meciul de azi, în formația timișană au debutat doi fotbaliști de 15 ani de la Școala de Fotbal Marcel Băban Jimbolia. „A fost o partidă la discreția gazdelor, mi-a plăcut atitudinea lor, dacă aveau o astfel de atitudine la toate partidele nu cred că pierdeau atâtea puncte importante. Însă, și jucătorii mei le-au pus ceva probleme adversarilor, chiar îi felicit pentru efort. Mă mai bucur că au debutat bine doi copii din generația 2002. Unul din ei, fundașul stânga, Catrici, a făcut un meci mare în fața unor atacanți puternici, cum sunt Velici și Săulescu. Băban și Niță sunt campioni universitari, ei au avut jocuri toată săptămâna și, dacă nu erau obosiți, altfel ne-am fi prezentat. De obicei, ambii sunt determinanți în jocul nostru, căci lovesc foarte bine mingea, au calitați extraordinare. Mai pot evidenția efortul lui Folarin, un jucător de 25 de ani din Londra, venit pe filiera unor colaboratori. Noi îi asigurăm doar cazarea și masa. Cam ăștia suntem, vom încerca din răsputeri să ne salvăm de la retrogradare”, a spus Mănăilă la finalul disputei de pe malul Crișului Alb.

Totodată, „Mânzul” a apreciat eforturile sebișenilor de a se bate pentru promovare: „Felicit Naționalul pentru că a revenit pe primul loc, chiar mă bucur că o echipă de la noi, din Arad, este pe primul loc. Înainte de a încheia, aș dori să le transmit Sărbători fericite tuturor celor care iubesc fotbalul”!

0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *