Liga a 2-a

Președintele lui Sepsi crede că UTA s-a dăruit mai mult, dar: „Nimic nu e jucat, suntem în grafic pentru promovare”





După trei ani de zile, UTA se luptă pentru o promovare cu o altă echipă finanțată de un om de afaceri implicat în industria panificației. Dorel Găvruță și Progresul Pecica nu au reușit să îi țină piept „Bătrânei Doamne” în Liga 4-a, iar acum „roș-albii” au în cale formația celui mai apreciat „brutar” din țară. Brutăria Diószegi a câştigat pentru a treia oară titlul „Pâinea Anului în România” şi pentru a cincea oară premiul I pentru „Creaţia Artistică din Aluat de Panificaţie”.

Președintele lui Sepsi, László Diószegi, și-a însoțit echipa la Șiria alături de parteneri de afaceri și membrii din stafful de conucere a clubului covănsan. Purtând un fular în culorile „alb-roșii”, a urmărit partida de pe marginea terenului,  din vecinătatea sectorului rezervat presei și a trăit la intensitate maximă meciul. A și comentat sau mai bine spus a sugerat unele decizii de arbitru, și-a încurajat jucătorii, dar la final a recunoscut cu fair-play că UTA a meritat victoria. Ne-am propus măcar un egal, dar, din păcate, nu ne-a ieșit. În prima repriză am  ajucat foarte bine, a doua așa și așa, dar s-a văzut că UTA a și-a dorit foarte multe această victorie, dar echitabil era un rezultat de egalitate. Poate, UTA a meritat, totuși, victoria pentru că s-a dăruit mai mult”, a spus șeful viceliderului ligii secunde.

Diószegi nu se mai ferește să vorbească despre promovare la Sfântu Gheorghe. „Ca și o echipă nou promovată, nu ne-am gândit atât de sus, dar, încetul cu încetul, am prins gustul victoriei și sperăm. Suntem în grafic, cum se spune, încă nu e jucat nimic. Se bat 5-6 echipe pentru două locuri, dar mai ales pentru poziția a doua, de aia e frumos campionatul. Dacă vom promova, avem posibilitatea financiară să ținem o echipă în prima ligă fără probleme. Da, obiectivul e clar promovarea începând din această primăvară”, a adăugat finanțatorul lui Sepsi.

Chiar dacă a pierdut la Șiria, gruparea din Sfântu Gheorghe a arătat ca o echipă solidă, cu un joc destul de legat, însă cam dependentă de golgheterul său, Attila Hadnagy. Acesta nu a fost în apele sale sâmbătă, a ratat două ocazii mari în partea a doua, dar și un penalty pe finalul primului mitan. De remarcat ar mai fi și entuziasmul suporterilor lui Sepsi, care au cântat și și-au încurajat favoriții tot meciul și nu au părut prea afectați nici la finalul partidei încheiate cu eșecul lui Issa et.comp.









Un comentariu

  1. Ce fain…. ăștia cu bani din pita țin echipa în liga 1. Aradul cu atâția potenți financiar ne chinuim.Ne meritam soarta. Oraș de categoria 3-4 cu un conducător de cătune.

    0
    0
    1. Echipa Sepsi este sustinuta de guvernul Ungariei nu de bani din pita, dar adevarat ce scrii despre cel mai „CURAT” oras din tara, iti multumim preamarite conducator

      0
      0
      1. Corect ! Doar cine e orb nu vede! O zonã la pãmânt dpdv economic, care iatã, are echipe de fotbal, baschet, hochei, etc. Culmea, mai au si suporteri care îsi permit sã facã deplasãri atât de lungi!! Si nu putini! Din pãcate tara e condusã de ” oameni” gen Falcã, unde fiecare face ce vrea!

        0
        0
          1. Ai vãzut ce usor e de înteles? Doar ai înteles si tu …., mã !

            0
            0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button