Gloria LT Cermei

Nistor, ținut pe margine de cardiolog: „Cermeiul se va descurca și fără mine, e șansa tinerilor să arate ceea ce pot”





La criza de rezultate a celor de la Lunca Teuz Cermei s-au adăugat și două probleme neprevăzute, absențele a doi dintre cei mai buni jucători, Adrian Suslak și Alex Nistor.  Dacă fundașul stânga este în proces de recuperare, pentru experimentatul mijlocaș central sezonul s-a încheiat.

Mai mult, Nistor a trăit clipe grele când i s-a spus că are probleme destul de grave cu inima. „M-am panicat puțin când mi s-a dat primul diagnostic, dar mai mult datorită faptului că primul medic la care am fost nu a știut să-mi explice exact cum stau lucrurile. Am apelat apoi la celebrul cardiolog timișorean, Gabriel Ivănică, care mi-a spus că niște celule de la nivelul ventriculului stâng nu se regenerează cum ar trebui. E o afecțiune des întâlnită la sportivi, dânsul s-a mai confruntat cu mii de cazuri. Mi-a interzis să mă implic sută la sută la efort, dar mai ales să evit contactele fizice. Asta în următoarele trei luni, astfel că am rămas să-l ajut cât pot pe Mircea Aslău la pregătire și chiar dacă mai alerg și eu pentru a-mi păstra condiția fizică, nu o fac la capacitate maximă”, a spus fotbalistul de 27 de ani.

Fiind omul care dicta ritmul de la mijlocul terenul și era primul executant de penalty-uri, Nistor lasă un gol important în agrenajul Cermeiului, dar: „Echipa se va descurca și fără mine, veți vedea. E șansa tinerilor să arate ceea ce pot, pe postul meu chiar îl văd pe Ianc descurcându-se foarte bine. O să depășească și această perioadă grea și o vor scoate la capăt. Exceptând meciul de la Sebiș, când s-a întâmplat ceva inexplicabil după pauză, în fiecare meci am fost în joc până spre final. Nu-mi fac probleme că băieții nu vor strânge punctele pentru a ne îndeplini obiectivul la prima participare în Liga 3-a din istoria Cermeiului”, a adăugat Alex Nistor.

După succesul Giarmatei cu Poli II, Gloria Lunca Teuz Cermei a rămas singura divizionară a treia din seria a IV-a ce nu a cunoscut gustul succesului în retur și se află pe poziția a 10-a în clasament, cu 21 de puncte acumulate după 20 de etape. Sâmbătă, „alb-roșii” o vor întâlni acasă pe Ripensia Timișoara, echipă implicată în lupta pentru promovarea în Liga 2-a.









Un comentariu

  1. Pot zice despre nistor cu care am stat de vb de 2 ori ca este un baiat fff amabil, politicis o buna educatie, un adevarat lider sa te faci bine multa sanatate si la anul fi linistit cermei ramane in c

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button