ICIM-ul începe asaltul pentru locul 5 pe Dunăre

ICIM-ul începe asaltul pentru locul 5 pe Dunăre

Victoria concludentă de la Satu Mare a rămas în urmă, iar azi Univ. Goldiş ICIM Arad începe seria jocurilor pentru locul 5. La Galaţi, în fieful unei formaţii care a învins-o, e drept la diferențe de un coș, de două ori în sezonul regulat. La Arad a fost 73-76, iar pe Dunăre 79-81.

Deci vorbim din nou despre combatante de valori apropiate. Arădencele merg cu moral bun la Galați şi speră la un rezultat bun, pentru ca pe 22 aprilie, pe teren propriu, să încheie seria şi să termine sezonul pe un onorabil loc 5. De menţionat ar fi că și moldovencele au avut trei jocuri în turul anternior, în faţa celor de la CBT Alexandria. „La Satu Mare a fost un meci la care am plecat cu toată încrederea şi ambiţia pentru a-l câştiga, să demonstrăm că nu suntem echipa de locurile 7-8. A fost un meci pe care echipa noastră l-a abordat cu multă atenţie şi ambiţie, fiind foarte bine pregătit de catre antrenorul Bogdan Bulj. Mai departe, vom lupta pentru locul 5 cu Phoenix Galaţi, echipa ce ne-a învins de două ori în acest sezon, deci şi aici avem o revanşă de luat. Chiar dacă echipa din Galaţi are avantajul terenului, vrem să câștigăm miercuri, iar  pe data de 22 aprilie aşteptăm ca suporterii noştri să fie cât mai mulţi, mai ales datorită faptului că este ultimul meci al sezonului”, spune Marcel Urban, preşedintele echipei arădene.

Confruntarea din această seară, dintre Phoenix și ICIM, începe la ora 19 în Sala „Dunărea”.

Îmi place(0)Nu-mi place(0)

2 comentarii


  1. 58-71 BRAVO ICIM !!! FINAL

    Îmi place(0)Nu-mi place(0)
    Răspunde

Lăsați un comentariu decent și la subiect. Altfel s-ar putea să fie editat sau să fie șters. Mulțumim!