UTA II, meci direct pentru salvare la Giarmata: „E vremea ca seniorii de la Liga 3-a să arate ce pot!”

UTA II, meci direct pentru salvare la Giarmata: „E vremea ca seniorii de la Liga 3-a să arate ce pot!”

Mai sunt șase runde până la coborîrea cortinei peste ediția 2016-2017 a Ligii a 3-a, iar „satelitul” echipei fanion a Aradului este pe loc retrogradabil. Șansele de salvare, însă, există doar că ele trebuie întreținute și de puncte, iar cele puse în joc, vineri (ora 17), cu o contracandidată directă sunt foarte importante, dacă nu vitale.

Millenium Giarmata tocmai a câștigat primul meci din retur (2-0 contra lui Poli II) și s-a dus la 4 puncte peste utiști. Totuși, Răvan Leuca crede că e neapărat nevoie de încă un succes pentru ca echipa sa să privească cu mai multă liniște finalul sezonului. „Victoria din deplasare, din etapa trecută, ne-a readus încrederea, moralul pierdut în startul anului. Momentul a numai bun, fiindcă găzduim o echipă aflată în luptă directă cu noi pentru salvarea de la retrogradare și e necesar să o batem. Chiar dacă UTA nu mai echipa din tur și a câștigat puncte importante în această primăvară, sper ca băieții mei să se mobilizeze, să profite de experiența superioară și să ne bucurăm de încă trei puncte vineri”, a spus antrenorul „millenarilor”, care îi are pe Ciobănică, M. Olariu, Semenea și Simionov incerți pentru jocul cu „roș-albii”.

Evoluția bună din „fieful” mult lăudatei Școlar Reșița nu ține loc de puncte pentru tinerii „Bătrânei Doamne”. Aceștia au bifat al treilea insucces consecutiv și rămân pe ultimul loc în clasamentul seriei a IV-a. Un nou rezultat negativ vineri, ceea ce în situația lor ar putea fi și remiza, arădenii și-ar complica foarte mult viața. Tocmai de aceea, Cristian Păcurar, cel care conduce destinele „satelitului” alături de Dan Oprescu, Vasile Sin și Adi Ungur, sună adunarea și are și ținte precise. „Până acum, juniorii care evoluează și în campionatul Elite și-au făcut bine treaba peste tot, inclusiv în Liga 3-a. Ei au cam dus greul, e timpul ca și <<seniorii>> noștri, dacă pot numi așa niște jucători de 20, 21 sau 22 de ani, să arate cu adevărat ceea ce pot. Noi am crezut și credem în ei, doar că e vremea să demonstreze pe teren prin evoluție, realizări și, implicit, ajutând echipa să obțină un rezultat bun.  I-am tot așteptat, le-am dat credit, e timpul ca la Giarmata să răspundă pe teren fără alte scuze”, a spus tehnicianul, referindu-se la Zdrențan, Wild, Coadă, Dan, Ghergar, Vlad, Covaci și – poate – Burlă, dacă nu va fi luat de Laurențiu Roșu la București. Din păcate, Cristi Dobrean va fi suspendat pentru jocul din județul Timiș.

În tur, Giarmata s-a impus cu 2-0 la Șiria, formația lui Leucă neschimbând prea mult la nivel de lot. „Se poate spune că au avantajul experienței, fotbaliști ca Maghici, Anagor sau Artimon nu mai au nevoie de prezentări, însă, repet, mă bazez mult pe dorința de afirmare și foamea de rezultate a jucătorilor noștri”, a adăugat Păcurar.

Formații probabile:

 Giarmata: Miklos – Soare, Maghici, Todorov, Mihălceanu – Artimon, Codrea – Stoica, Ghighilicea, Fl. Olariu – Anagor.

UTA II: Mara – Zdrențan, Wild, Iuga, Dinculescu – Dan, Coadă – Ghergar, Toma, Vlad – Costin.

Îmi place(1)Nu-mi place(0)

Lăsați un comentariu decent și la subiect. Altfel s-ar putea să fie editat sau să fie șters. Mulțumim!