Încălzire pentru Crișul, dar „eroul” Huțanu a fost scos din joc: CS Dorobanți – Progresul Pecica 2-8

Încălzire pentru Crișul, dar „eroul” Huțanu a fost scos din joc: CS Dorobanți - Progresul Pecica  2-8

„Lanterna roșie” nu a avut replică în fața medaliatei cu bronz după 22 de etape scurse în Liga a 4-a Arad. Pecicanii au mulțumit pentru suprafața de joc foarte bună de la Dorobanți, și-au făcut jocul obișnuit de pase și au produs nu mai puțin de 8 goluri, toate foarte frumoase.

Primul dintre ele a căzut în minutul 17, atunci când Petrică Huțanu a reluat în plasă centrarea lui Drâglă. În acel minut, „mijlocașul de buzunar” al Progresului aflase deja că nu că va juca în weekend, în derby-ul cu Crișul și asta pentru că Jurcă îl avertizase deja pentru o simulare discutabilă. Dar, dacă tot se va odihni, Huțanu avea să mai reușeacă două goluri, unul până la pazuă (min. 33) și celălalt în minutul 52, printr-un șut cu stângul în vinclu. În prima parte, tot o „dublă” a reușit și Gabor (min. 22 și 45), după o pasă a lui Ponta și un șut trimis de Puie, respins în față de portarul de conjunctură, Tibi Mikloș.

Cu două goluri în tot atâtea minute, semnate de Stancu și Nadiu, Dorobanțiul a dat impresia revenirii, dar Pecica și-a reluat demonstrația de forță. La minut după Huțanu și Gabor a realizat „tripla” după centrarea lui Vali Fritea, pentru ca Puie și Ponta să completeze showul Progresului. „În afară de faptul că nu putem scăpa nicicum de mentalitatea tipic românească și am ieșit pe călcâie de la cabine, dându-le posibilitatea gazdelor să ne marcheze cele două goluri, în rest am jucat un fotbal frumos, spectaculos. Sunt foarte supărat pentru galbenul luat de Petrică Huțanu, eu zic că a fost vânat. Cu prima ocazie i s-a dat cartonașul ce-l suspendă pentru meciul cu Crișul la o fază la care mai degrabă a fost fault decât simulare. Sper doar ca sâmbătă, să avem și noi parte de o brigadă de top din județ, căci arbitrii de valoare ne-au cam ocolit. Dacă se întâmplă asta, avem șansele noastre să scoatem un rezultat bun cu liderul”, a spus Dorel Mutică, antrenorul „galben-albaștrilor”.

Formații:

CS Dorobanți: Mikloș – Ando (34 Ștrengar), Nadiu, Pistrui (46 Levai), R. Szabo – Poșta, R. Lăsculescu, Georgiu – Ciubăncan, Apostol (58 Junc). Stancu (62 Vaștag).

Progresul Pecica: Brutyo – Isac, Ew. Wild, Vasilca, V. Fritea – Huțanu, R. Fritea, A. Ponta (79 Arsene), Drîgla – Gabor (70 Dolga), Puie.

Arbitri: Tudor Jurcă – Flavius Dreghici, Andrei Pîslaru.

Observatori AJF: Doru Herțeg, Ioan Hamza

0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *