Gloria LT Cermei

Ținte diferite, dar aceeași foame de puncte în Cermei – Ripensia





Am trecut în partea a doua a returului Ligii a 3-a și Gloria Lunca Teuz Cermei nu a cunoscut gustul victoriei. Cele trei remize le-au permis, totuși, „alb-roșiilor” să rămână deasupra liniei ce anunță retrogradare, dar e clar că echipa trebuie să mai pună la păstrare puncte pentru a fi sigură de îndeplinirea obiectivului. Primul prilej vine chiar sâmbătă, cu ocazia vizitei celor de la Ripensia, o echipă implicată în lupta pentru promovare ce are și ea mare nevoie de puncte.

E nevoie de mobilizare maximă sâmbătă, în Țara Sămădăilor, iar președintele clubului sună adunarea. „Adversarul este redutabil, știm că tratează la victorie toate partidele, dar și noi vrem să ieșim din pasa proastă din acest retur. Sper că va fi un meci frumos, vremea bună și să avem cât mai mulți suporteri în tribună. Cu toate că vremea a fost ploioasă, ne-am pregătit cât s-a putut de bine și sper că la ora meciului să fim concentrați și la capacitate fizică pentru a lua punctele puse în joc”, a spus Petre Bulza. Nistor e absent cert, în timp ce Adi Suslak e incert.

Ripensia vine după două succese consecutive la același scor: 4-1, cu UTA II și CNS Cetate Deva. Timișorenii mai au, însă, de recuperat puncte pentru a ajunge în vârf și nu concep să se încurce la Cermei. „Stăm bine, în clasament suntem exact acolo unde ne-am dorit să fim. Tratăm cu seriozitate orice partidă, iar această deplasare de la Cermei va fi destul de grea. Sunt convins că gazdele se vor mobiliza fiind în criză de puncte. Noi am reușit să trecem peste accidentul de la Sebiș și să avem o evoluție constant bună în ultimele partide, practicăm un joc ofensiv, suntem în formă bună, culminând cu weekend-ul trecut când am învins fără drept de apel Deva. Ne-am bucurat foarte mult de această victorie, un egal ne cam scoatea din joc pe ambele. Așa, însă, noi suntem încă în grafic. Ne preocupă doar jocul nostru, nu facem calcule legate de celelalte echipe. Nu ne propunem câte goluri să dăm, pot să afirm doar că muncim mult pe teren, iar dacă dăm patru goluri într-un meci înseamnă că am pus presiune și am dominat”, a punctat și Remus Steop, tehnicianul principal al „roș-galbenilor”.

Formații probabile:

Cermei: Fl. Rusu – Vereș, Petrache, Cotoc, Suslak – Diarra, Șiclovan, Ianc, Aldan – Sulea, Bulza. Antrenor: Mircea Aslău.

Ripensia: Gakos – Ad. Popa, Vlădia, Stoi, Toma – Semeniuc, Mînecan, Zaluschi, Nanu – Mediop, Matiș. Antrenor: Remus Steop.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button