Vizita liderului aprinde Pecica! V. Fritea: „Foarte montați pentru o victorie” v.s. Marinescu: „Să câștigăm al 23-lea meci al sezonului!”

Vizita liderului aprinde Pecica! V. Fritea: „Foarte montați pentru o victorie” v.s. Marinescu: „Să câștigăm al 23-lea meci al sezonului!”

În proporție de 80%, campioana Ligii a 4-a se decide în etapele cu numărul 23 și 24. Mâine (de la ora 17) și sâmbătă, 29 aprilie, liderul fără de greșeală întâlnește celelalte echipe cu care împarte podiumul, Progresul Pecica și Șoimii Lipova în adevărate finale ale fotbalului județean, ce nasc patimi, orgolii și multă, multă ambiție pe toate planurile: conduceri, antrenori, jucători, susținători și chiar autorități locale.

Ceea ce mai au în comun cele trei echipe menționate deja e statutul de formații neînvinse în acest retur. Crișul și Lipova chiar au avut un parcurs perfect, în timp ce Pecica s-a încurcat cu un 2-2 în fața Șimandului. După ziua de mâine, însă, dacă ar fi să ne luăm după doleanțele a doi dintre „actori”, una dintre Progresul și Crișul își va întrerupe seria.

„Galben-albaștrii” s-au încălzit cu 8-2 în „intermediara” de la Dorobanți, dar și-au pierdut unul dintre oamenii de bază, marcator al unui „hattrick” miercuri. Petrică Huțanu e suspendat și va rata întâlnirea cu nașul său, Alin Mihai, și el decisiv în duelul cu vecinii din Socodor. În rest, Dorel Mutică ar trebui să aibă toate „piesele” pe tablă (cu mențiunea că golgheterul Arsene e incomplet refăcut), una dintre ele având – poate – o ambiție în plus, având în vedere că: „Am petrecut câțiva ani la Criș, în ligile trei și patru, și m-am simțit foarte bine. Asta nu înseamnă că mâine nu voi da totul pentru ca echipa mea să iasă învingătoare. Ne interesează foarte mult punctele puse în joc. Vrem să câștigăm pentru noi, ne interesează mai puțin că stricăm seria de victorii a adversarilor noștri. Ne bazăm pe grupul nostru unit, pe valoarea individuală, dar și ca echipă, dar și pe antrenorul nostru, care ne așează bine în teren și știe să ne motiveze. Dorel Mutică a jucat la un nivel înalt, știe cum să pună problema în vestiar înaintea unor astfel de derby-uri, sperăm să punem în aplicare tot ce ne-a transmis și ne va mai transmite și mâine. Deocamdată, la antrenamentul de joi, i-am văzut foarte montați pe băieți, cu toții vor să facem un meci bun și să câștigăm. Știm că jocul Crișului se bazează mult pe cei doi atacanți ai lor, de altfel foarte valoroși, Alin Mihai și Modan. Dacă îi blocăm avem șanse mari la un rezultat pozitiv. Eu zic că la pofta de gol ce am arătat-o în această primăvară, e imposibil să nu marcăm și noi cel puțin un gol, așa că avem toate motivele să credem într-o victorie mâine”, a spus Vali Fritea, fundașul stânga al Progresului, care i-a avut colegi la Criș pe Mucha, Turcuș și Ciornei.

Pecicanii au surprins puțin prin renunțarea la unul dintre juniorii echipei chiar în favoarea liderului. Se întâmpla în pauza de iarnă, atunci când Marinescu se alătura echipei pregătite de Mihai Roșca. Deși nu e titular de fiecare dată, mijlocașul crescut de UTA și-a demonstrat utilitatea ori de câte ori s-a apelat la serviciile sale, iar mâine speră să facă la fel. „E normal să fie un meci mai special pentru mine, fiindcă în toamnă îi aveam colegi pe cei de la Pecica. Acum am rămas doar prieteni, mai ținem legătura, dar mâine vom fi adversari într-un meci foarte important, cel puțin pentru noi. Se știe că nu avem alt obiectiv decât promovarea, iar dacă luăm 6 puncte din următoarele două meciuri, nu cred că mai putem fi opriți. Cunosc grupul unit de la Pecica, știu că antrenorul îi va motiva la maxim, nu degeaba sunt cealaltă echipă ce au stopat Lipova în acest sezon, dar nici noi nu sutem mai prejos. Dimpotrivă, cred că am demonstrat deja de ce suntem în stare, iar mâine vrem să câștigăm al 23-lea meci al sezonului. Altfel, le doresc baftă foștilor mei colegi, însă după meciul direct”, a spus și Raul Marinescu.

Dacă ținem cont de faptul că echipele ce se „duelează” mâine au înscris împreună nu mai puțin de 146 de goluri în acest sezon, ar trebui să avem parte de un spectacol pe cinste, pe care l-ar putea pune în scenă următorii jucători:

Pecica: Brutyo – Isac, Ew. Wild, Șiclovan, V. Fritea – A. Ponta, R. Fritea, Vasilca, Drîglă – Gabor, Puie.

Crișul: Mucha – Ciornei, Al. Pavel, Lung, Jude – Borșa, Turcuș, Jichici, F. Gâlcă – Modan, Al. Mihai.

Arbitri: Ionuț Nicoraș – Casian Băla, Cristian Cășuț. Observatori AJF: Romulus Tănăsescu, Vasile Rad.

0
0

Niciun comentariu


  1. Iar ai vorbit înainte și fără rost!! Era sa fie 2 solist de la 11 dar…..

    0

    0
    Răspunde

  2. Și 81 de minute sa nu mai spui la nimeni pulsul inimi.

    0

    0
    Răspunde

  3. A cui inima ? A mea ???? Hohohohohoho. Dacă la un meci ca asta imi trepideaza inima atunci sâmbătă viitoare ce imi va face ? Singurul lucru care îl doream era sa câștigăm la cel putin 5-7 goluri diferenta. Dar asa se intampla cand mintea ti-e la Pecica si la meciul de la Cris . Te concentrezi mai puțin.

    0

    0
    Răspunde

  4. Stai linistit si sâmbătă viitoare voi sta bine cu inima indiferent de ce se va întâmpla pe teren . Noi nu avem ce pierde .

    0

    0
    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *