Fotbal judetean

Injuriile la adresa arbitrilor îl costă 8 etape de suspendare pe „Bebe” Mitu! Alți șase jucători importanți din Liga 4-a însumează 12 runde de pauză





Un meci cu 7 goluri frumoase și un fotbal bun practicat de Victoria Zăbrani și Șoimii Șimand s-a încheiat cu criza de nervi a lui Dumitru Mitu. Fostul mijlocaș al lui Panathinaikos Atena, grupare cu care a jucat în grupele Champions League în sezonul 2004-2005, a invocat un fault dur al lui Rechițan asupra sa, la care, după opinia sa, „centralul” Nicoraș trebuia să dea „roșu” și nu doar „galben”. După ultimul fluier, când tabela arăta 4-3 în favoarea „șoimilor”, mijlocașul de 42 de ani a demarat un „tir” de înjurii greu de suportat, iar dacă nu îl țineau în frâu colegii cine știe la ce s-ar mai fi ajuns.

Totul a fost consemnat în raportul de joc, iar, astăzi, juristul Ovidiu Ispas, președintele Comisiei de Disciplină a Asociației Județene de Fotbal a acționat ca la carte. „Bebe” Mitu va avea de ispășit o suspendare de 8 etape și de achitat o amendă de 800 de lei. Cel mai probabil, Victoria Zăbrani nu-i va prelungi contractul ce-i expiră în vară, dar acest lucru nu ar trebui să-l afecteze prea mult și asta pentru că experimentatul fotbalist le-a spus deja apropiaților că de data aceasta chiar va agăța defintiv ghetele în cui.  În cele 9 etape jucate la Zăbrani, Mitu marcase 6 goluri și a dat și câteva pase decisive colegilor săi.

Tot în ședința Comisiei de Disciplină de azi, alți jucători care s-au lăsat pradă nervilor în etapa a 26-a a Ligii a IV-aArad au luat câte două etape de suspendare și câte 500 de lei amendă. Vorbim despre: Raul Caba (Mailat), Alin Gligor (Ineu), S. Mako (Socodor – singurul cu 300 de lei amendă), Ioan Pașcu (Lipova), Sebastian Șiclovan (Pecica) și Erich Wild (UTA).

Tot două etape și tot pentru proteste la adresa „fluierașilor” va sta în tribună și Tibi Butura, antrenorul secund al Victoriei Felnac.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button