Fotbal judetean

Scor de tenis la deblocarea lui Gâlcă: CS Glogovăț – Crișul Chișineu-Criș 2-6





Formația lui Mihai Roșca a trecut cu bine peste a treia etapă din postura urmăritoarei liderului Lipova. Mai mult, la Vladimirescu, a spart gheața lui Florin Gâlcă, printr-o „dublă” ce a deschis drumul spre un succes al vizitatorilor la scor de tenis.

Gâlcă a valorificat superioritatea evidentă din jocul Crișului după 11 minute, după o așezare a lui Borșa și un șut de la semi-distanță. Apoi, mijlocașul crescut de UTA și șlefuit de Școala de Fotbal Gică Popescu i-a întors favoarea lui Borșa, care a marcat cu capul pentru 0-2 din careul mic  oferit pasa pentru golul de 0-2, marcat cu capul de Borș. În minutul 28, R. Ardelean și-a folosit experiența pentru a obține penalty-ul din duelul cu Jude și tot el a marcat după ce Mucha respinsese inițial șutul său de la 11 metri. După trei minute, însă, diferența de două goluri a fost refăcută și asta pentru că Fl. Gâlcă l-a învins pe Vîrtaci cu o elegantă scăriță, după deschiderea lui Turcuș. Jocul pe contre a mai adus câteva situații de poartă, însă scorul pauzei a rămas 1-3.

Partea secundă a început cum nu se putea mai bine pentru „alb-albaștri”. În minutul 48, Teședan a scos penalty-ul din duelul cu Blănaru, iar căpitanul Turcuș a marcat de la 11 metri. După numai 1 minut, pe o contră de manual, Ciornei a parcurs rapid 70 de metri, pentru a pune latul la pasa lui Modan. Gazdele au mai avut o tresărire de orgoliu, prin Magdi, al cărui șut din careu s-a dus la colțul lung, trecând printr-o „pădure” de picioare. Concluzia, îmbrăcată în scorul de tenis, a tras-o golgheterul Modan, după ce a driblat doi adversari și a ochit colțul lung.

Chiar și în lipsa celui de-al doilea marcator al echipei, Alin Mihai, viceliderul a arătat poftă de, în fața unei echipe căreia i-au lipsit – totuși – patru titulari și toți cu profil preponderent defensiv: portarul Ciornei, fundașii Cornea și Danci și mijlocașul S. Popa. „Am făcut un joc bun, am dominat clar acest meci, practic nu s-a pus decât problema diferenței de scor. Ne bucurăm și pentru Florin (n.a. Gâlcă), avea nevoie de aceste goluri pentru o și mai mare încredrere în el, însă cel mai important este că am câștigat, arătând poftă de fotbal și goluri. Așa cum Lipova ne-a urmărit un campionat întreg, nu văd de ce am intra noi acum în panică. Mai sunt trei etape, destul de grele pentru adversarii noștri, dar noi trebuie să ne vedem doar de drumul nostru și nu mai greșim până la final”, a spus Alin Ciornei, vicecăpitanul Crișului.

Formații:

Glogovăț: P. Vîrtaci – Neag, Blănaru, Mariș – Goldiș (64 Mekki), Doboș, Magdi, Avram  – A. Gornic – Ardelean, Negrea.

Crișul: Mucha – Al. Ciornei, Al. Pavel, Lung, Jude (80 Lavrincsik) – Borșa (72 Marinescu), Jichici, Turcuș (85 Selejan), Fl. Gâlcă – Modan, Teședan.

Arbitri: Alex Gornic – Sergiu Burcă, Filip Cîrmaci.

Observatori AJF : Cornel Tiulea, Ioan Hamza.

FOTO: Ciprian Petcuț









Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to top button