Rugbiștii arădeni au avut de așteptat până în ultima etapă a Diviziei A pentru primul succes al primăverii

Rugbiștii arădeni au avut de așteptat până în ultima etapă a Diviziei A pentru primul succes al primăverii


A fost nevoie de vizita „lanternei roșii” a eșalonului secund de rugby, CS Mănăștur, pentru ca CS UAV Arad să se bucure pentru primul succes în 2017. Sâmbătă, pe arena din Sânnicolau Mic, „studenții” au reușit nu mai puțin de 9 eseuri, prin Țepurică (3), Maxim (3), Grindei, Pușcașu și Stoica, dar și patru transformări, prin Szucs, pentru un spectaculos 53-31. „Nu ne așteptam ca această singură victorie din campionat să vină doar la ultimul meci, deși, pe undeva, știam că ne va fi greu să ținem piept unor formații cu bancă mai bună și jucători mai experimentați. Am jucat bine și cu Bîrladul sau Buzăul, dar am pierdut de fiecare dată spre final. Încercăm să arătăm mai bine la anul, suntem în discuții cu câțiva jucători, deși problema salarizării rămâne”, ne-a mărturisit antrenorul-jucător, Marian Grindei.

Contra echipei formatoarea a prim-divizionarei, Universitatea Cluj, arădenii au jucat în formula: Grindei, D. Stoica, Marinca – A. Farcaș, Cristea – Maxim, Postolache, Șandru – Afloare, Borș – Dat, Bălțatu, Țepurică, Szucs – Pușcașu, plus Petrovai, Popescu, Aanei și revenitul Ilie Tiron.

În play-outul Diviziei A se joacă doar meciuri de palmares, fiindcă oricum nu retrogradează nimeni. Terminând sezonul regulat pe locul 7, CS UAV Arad va juca, pe 27 mai, Galați, iar dacă îl câștigă va putea lupta pentru poziția 5 finală. Dacă nu, va trebui să-și apere locul 7 cu pierzătoarea „duelului” dintre Buzău și Mănăștur.



0
0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *